Politic

Ana Birchall: “România, poate deveni cea mai atractivă țară din Europa Centrală și de Est pentru investitorii străini”

Deputatul PSD Ana Birchall a susținut că diplomația economică trebuie să dezvolte politica externă a României pentru a îndeplini potențialul pe care țara noastră îl are de a ajunge primul stat din Europa Centrală și de Est la nivelul investițiilor străine atrase.

„Politica izolaționistă dusă de regimul Băsescu ne-a plasat într-un con de umbră din care a fost greu, dar nu imposibil, să ieșim. A fost nevoie de un nou model pentru promovarea imaginii României pe plan extern. Un model care se bazează pe o nouă reputație economică și socială a României. Din acest motiv, în opinia mea, se impune dezvoltarea unei strategii unitare care să aibă la bază acțiuni concrete de diplomație economică” a afirmat Ana Birchall prin intermediul unei declarații politice.

Ana Birchall a exemplificat succesul pe care România l-a obținut în ultimii doi ani la capitolul atragerii de investiții străine, făcând apel la rezultatele studiului Ernst & Young – European Attractiveness Survey.

“În timp ce alte două state puternice pe plan regional, Cehia și Polonia cunosc o scădere între 2013 și 2014 în ceea ce privește investițiile străine, România urcă cu două puncte în acest clasament. Menținerea acestei creșteri ne va aduce în postura de lider regional în ceea ce înseamnă investițiile străine directe. Creșterea României în clasament este confirmată inclusiv de studiul Ernst & Young – European Attractiveness Survey” a subliniat Ana Birchall.

“Investițiile directe străine au crescut în România pe parcursul ultimului an cu 26,8%. Suntem astăzi în vârful ultimilor 4 ani la capitolul ISD atingând cota de 2,7 miliarde de euro intrate în România, exclusiv de la investitori străini” a continuat deputatul PSD.

“Avem oportunitatea să ne consolidăm poziția privilegiată pe care o avem ca stat pe plan regional și totodată avem datoria să facem toate eforturile necesare pentru a ajunge un lider regional la nivel economic, politic și social.

România poate deveni din punctul de vedere al relațiilor economice comerciale, o poartă între Europa și Asia, un punct important de tranzit, un partener serios atât pentru cei din Est cât și pentru cei din Vest. Un stat care poate facilita o dezvoltare regională rapidă și solidă.”

Ana Birchall a accentuat pe nevoia României de a avea o poziție unitară și coordonată la nivelul tuturor instituțiilor pentru a dezvolta și mai mult potențialul său extern.

Momentul în care toți reprezentanții României vor vorbi pe aceeași voce, inclusiv Administrația Prezidențială, va reprezenta momentul în care România nu va mai avea nici o vulnerabilitate și nici o scuză să nu se dezvolte și mai mult pe plan extern și să profite de toate oportunitățile economice și geo-politice pe care le are” a încheiat declarația Ana Birchall.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Back to top button