Sanatate

Specialitate nouă: salam cu mucegai!

Peste 70 de comercianți din județ au fost amendați cu 75.500 lei ca urmare a neregulilor constatate de inspectorii OJPC Vaslui. Ca întotdeauna, cele mai grave abateri se referă la vânzarea de alimente expirate sau chiar alterate, în urma verificărilor fiind găsiți cârnați și salam cu pete de mucegai sau cremwurști cu suprafața lipicioasă și miros de alterat.

În perioada 19 – 30 mai Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Vaslui a efectuat 138 acțiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor. Cele mai multe controale au fost efectuate în Vaslui (32), Bârlad (30), Huși (9), Murgeni (8), Negrești (1), dar și în mediul rural (58).

În timpul verificărilor, s-au constatat deficiențe privind vânzarea produselor alimentare și nealimentare expirate (ciocolată, alune, ruladă, condimente, bere, spumă pentru construcții, adeziv pentru gresie și faianță, coloranți, ciment, calgon, firnis, deodorant) sau vânzarea alimentelor cu caracteristici calitative neconforme celor prescrise (cârnați, salam cu pete de mucegai, cremwurști cu suprafața lipicioasă și miros de alterat). De asemenea, printre problemele găsite se numără vânzarea produselor fără etichete care să conțină elementele de identificare și caracterizare necesare informării consumatorilor asupra caracteristicilor esențiale ale produselor sau cu acestea incomplete, incorecte sau netraduse în limba română, prestarea serviciilor de alimentație publică în spații neautorizate pentru această activitate sau fără afișarea avertismentului privind permiterea/ interzicerea fumatului în unitate. Nu în ultimul rând, inspectorii OJPC Vaslui au descoperit comercianți care vindeau țigări la bucată, care nu afișau prețurile de vânzare și cele pe unitatea de măsură sau care încălcau alte prevederi legale privind protecția consumatorilor.

„Pentru încălcarea prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor, au fost sancționați contravențional 107 operatori economici, fiind aplicate 71 amenzi contravenționale în valoare totală de 75.500 lei și 36 avertismente. Urmare a deficiențelor constatate, au fost dispuse următoarele măsuri: oprirea temporară a comercializării pentru produse alimentare și nealimentare în valoare de 23.739 lei, până la eliminarea/remedierea deficiențelor constatate și oprirea definitivă a comercializării și retragerea din circuitul comercial pentru produse alimentare și nealimentare în valoare de 1.137 lei”, a declarat comisar șef adjunct Constantin Vasilache.

De menționat că, în aceeași perioadă, au fost cercetate și soluționate 22 de reclamații primite din partea consumatorilor. În urma cercetărilor efectuate, 10 dintre acestea s-au dovedit a fi întemeiate, 5 au fost neîntemeiate, 3 reclamații nu au putut fi soluționate din cauza lipsei elementelor necesare cercetării iar alte 4 reclamații au fost redirecționate organelor competente pentru cercetare.

Adriana ȘUȘNEA

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Back to top button