Elevii vasluieni, în focul bac-ului
Mii de liceeni din județul Vaslui au intrat ieri în focurile bacalaureatului, cel mai greu examen din ultimii lor 12 ani de școală. Emoțiile sunt cu atât mai mari cu cât rezultatele ultimilor ani nu au dat mari motive de mândrie dascălilor din județ, promovabilitatea netrecând cu mult peste 50%.
Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare în limba maternă pentru elevii minorităților naționale se va susține între 11 și 13 iunie. Urmează evaluarea competențelor digitale, între 16 și 20 iunie, iar cea a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională, între 23 și 27 iunie. Prima probă scrisă, cea de limba și literatura română, va fi susținută pe 30 iunie, urmată pe 1 iulie de cea la limba și literatura maternă; pe 2 iulie – proba obligatorie a profilului; pe 4 iulie – proba la alegere a profilului și specializării. Emoțiile elevilor vasluieni vor atinge apogeul pe 7 iulie cand, la orele 12, vor fi afișate rezultatele, iar contestațiile vor putea fi depuse în aceeași zi , până la 16.00. Dacă și anul acesta bacalaureatul va avea aceleași rezultate dezastruoase din ultimii ani, e important să aflăm și modul de desfășurarea a celei de-a doua sesiuni de bac. Înscrierea pentru sesiunea a doua se face între 14 și 18 iulie. Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română este programată pentru 18 și 19 august, în timp ce evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii minorităților naționale va fi susținută pe 18 și 19 august. Competențele într-o limbă de circulație internațională vor fi testate pe 19 și 20 august, iar competențele digitale pe 21 și 22 august.
Probele scrise ale celei de-a doua sesiuni sunt programate pentru 25 august, cu limba și literatura română, urmată pe 26 august de limba și literatura maternă. Proba obligatorie a profilului va avea loc pe 27 august, iar cea la alegere pe 29 august.
Afișarea rezultatelor se face pe 1 septembrie.
S.M.