Dezbatere pe tema gazelor de șist, la Vaslui
Dr. Sandra Steingraber, om de știință din Statele Unite ale Americii și autor al mai multor lucrări de specialitate, va fi prezentă, astăzi, la Centrul de Afaceri Vaslui. Aceasta vine la invitația Mișcării de Rezistență de la Pungești, pentru a vorbi despre efectele fracturării hidraulice de mare volum în explorarea și exploatarea gazelor de șist.
Astăzi, de la ora 14.00, sala mare a Centrului de Afaceri Vaslui va găzdui o dezbatere pe tema efectelor fracturării hidraulice de mare volum în explorarea și exploatarea gazelor de șist. Invitat special va fi dr. Sandra Steingraber, un om de știință recunoscut din Statele Unite ale Americii, autoare a mai multor cărți de știință scrise pentru publicul larg și deținătoarea mai multor premii pentru activitatea sa în domeniul protecției mediului. Este, de asemenea, profesor la Colegiul din Ithaca, din statul New York, Sandra Steingraber fiind solicitată să predea și ca profesor invitat la universitățile Harvard, Yale, Cornell și Columbia.
„Ca doctor în biologie, cercetările Sandrei Steingraber explorează, în principal, corelațiile dintre cancer și substanțele chimice nocive din jurul nostru, din mâncare, din aer, din apă, colectând și prezentând informația aflată la îndemâna oamenilor de știință, dar pe care pacienții de cancer nu o primesc în mod normal. În urma experienței sale atât ca biolog, dar și ca supraviețuitor al cancerului, Sandra Steingraber a hotărât să se implice direct în promovarea și dezvoltarea unor politici de mediu sustenabile, dar și în creșterea conștientizării riscurilor de mediu la care suntem expuși zi de zi. România și, mai ales Vasluiul, nu a bebeficiat de niciun fel de dezbatere pe tema pericolelor exploatării gazelor de șist prin fracturare hidraulică și, după prezentarea din Parlamentul European și cea din Parlamentul României, iată că un om de știință american vine la Vaslui să prezinte, din punctul de vedere al omului de știință, pericolele fracturării hidraulice, așa cum au fost analizate în SUA și publicate în revistele științifice”, a declarat Constantin Pâslaru, din cadrul Asociației „Mișcarea de Rezistență Pungești”.
Potrivit acestuia, comunitatea științifică din SUA a început să transmită vești îngrijorătoare privind efectele fracturării hidraulice, numai în 2014, reviste științifice de prestigiu americane publicând de patru ori mai multe studii știintifice decât în ultimii trei ani, fapt care trage un semnal de alarmă puternic față de pericolele exploatării gazelor de șist.
„Comunitatea științifică americană atrage atenția asupra efectelor nocive ale fracturării hidraulice, reușind să aducă probe dincolo de orice dubiu privind poluarea pânzei freatice și a apelor de suprafață în zonele fracturate. Rezultate foarte îngrijorătoare sunt publicate și pe tema poluării aerului și solului, dar trag un semnal de alarmă și cu privire la generarea de cutremure și pericolul declanșării unor cutremure mari în zonele seismice. Sănătatea oamenilor și a animalelor este tulburată în mod extrem de periculos de activitățile de fracturare hidraulică”, a precizat George Epurescu,din cadrul Asociației „România fără ei”.