Home » Social » Fabrica de artiști

Fabrica de artiști

Copiii bârlădenilor au șansa de înlocui televizorul și calculatorul cu o metodă la care copiii din alte localități nici nu îndrăznesc să viseze. Se numește Clubul „Micul talent” și le oferă părinților ocazia de a-și vedea copiii artiști.

Sunt tineri, sensibili și atât de entuziaști, încât și-au găsit forța de crede cu tărie că în aceste vremuri în care toată lumea vrea să înmulțească bani, ei vor reuși să înmulțească artiști. Dacă pentru oamenii de business, o idee de afaceri are în spate bugete, proiecții, planuri de management, de marketig și strategii, pentru ei lucrurile nu stau deloc altfel. Simona și Alexandru Micu, din Bârlad, și-au pus în cap să demoleze clișeul că arta nu ține de foame.

Înarmați cu toate mijloacele moderne necesare îndeplinirii cu succes al unui plan de afaceri, cei doi soți au pus bazele unei adevărate fabrici de artiști pe care au numit-o Clubul „Micul talent” și care face deja senzație în lumea artiștilor, fie ei mari sau mici.

În urmă cu doi ani, Alexandru nu avea decât atât: trei facultăți de muzică (una terminată în Cluj-Napoca și două în Franța, unde a aprofundat muzicologia și arta jazz-ului), un munte de talent și o dorință nebună de a pune în practică în orașul natal tot ce a acumulat în Franța. Și mai avea ceva: un nume de care este foarte mândru. Pe toate – experiența franceză, cunoștințele muzicale, talentul și numele – le-a pus la temelia clubului și a pornit să cucerească lumea.

„Am vrut ca denumirea clubului să includă cumva și numele meu de familie, Micu. Chiar dacă l-a preluat în forma sa articulata, îmi face bine când îl rostesc. Mă motivează, mă încurajează, atât să mi-l rostesc zi de zi, cât să și-l aud pronunțat de ceilalți din jurul meu. Îmi doream pentru acest club o denumire cât mai sonoră, cât mai autentică și poate că a fost predestinat ca tocmai numele meu să fie soluția. Despre misiunea clubului, am văzut acolo, în Franța, ce poate face omul dacă are talent și voință. Am studiat sistemul lor de învățământ, am urmărit în amănunt întreg procedeul prin care arta îți poate servi și ca pasiune și ca mijloc de trai. Am speranța că <Micul talent> va întruchipa, în final, visul meu”, povestește Alexandru.

Cu ajutorul primăriei locale, „Micul talent” s-a instalat într-o casă de pe strada Ardeal, din cartierul Munteni. Cei doi soți și-au suflecat mânecile și au renovat încăperile, le-au adaptat necesităților, au făcut lucrări de perfecționare a acusticii, le-au dotat cu absolut tot ce este necesar desfășurării activităților artistice care au loc aici. Au investit bani, energie, timp și suflet pentru a-și vedea visul realizat.

„Diagnosticare” de talent

Concret, „Micul talent” le este destinat copiilor. Atât a celor cu talente știute, cât și a celor al căror talent nu a fost încă descoperit. Clubul este structurat pe ateliere: de muzică (unde copiii iau lecții de canto, pian, chitară, tobe, bass și saxofon), de dans sportiv (aici cursurile predate se adresează și adulților), de limba engleză, de teatru și de pictură.

„Copiii cărora părinții nu le-au descoperit talentul, au posibilitatea să afle aici. Noi credem că e imposibil ca un copil să nu fie talentat în ceva. Odată ce părinții îl aduc aici, e treaba noastră să aflăm. Copilul va petrece timp în fiecare atelier, pe rând, pe parcursul mai multor zile. După circa patru ședințe în fiecare atelier, în general ne dăm seama în ce ramură este talentat”, precizează Alexandru Micu.

E important de știut că toată această perioadă de „diagnosticare” (patru ședințe pentru fiecare atelier) este gratuită. Ulterior, dacă părinții decid ca micuții lor să continue cursurile, vor plăti o cotizație de club a cărei valoare este una modică și acoperă diversele costuri necesare materialelor, deplasărilor la concursuri, taxelor pe spectacole, negativelor sau pentru studioul de înregistrare. Cotizația diferă de la caz la caz și ține cont, de regulă, și de intențiile părinților. Unii își aduc copiii pentru performanță, caz în care se ia în calcul participarea la concursuri și festivaluri în țară, în timp ce alții vor să ofere copiilor doar un loc de recreere, dar și un pretext de a-l smulge din fața televizorului și a calculatorului.

Mai ales că perioada vacanțelor, când copiii au atât de mult timp la dispoziție, este un real pericol pentru ei.

„Indiferent însă de motivul pentru care aleg clubul nostru – să petreacă timp liber sau să studieze intens – copiii sunt tratați la fel. Aici nu se fac diferențe între copii, nimeni nu este favorizat. Treapta socială este o componentă de care nouă nu ne pasă. Toți sunt tratați la fel”, precizează Simona Micu, profesoara de canto a Clubului „Micul talent”.

Pași de uriaș

În cei doi ani de la înființare, clubul a parcurs cu spor trepte către succes. A cucerit diverse premii, iar ecourile nu s-au lăsat așteptate. Invitațiile la posturi de radio și de televiziune au început să curgă constant, până acum bifând apariții la Național TV (în emisiunea Corinei Chiriac), la Antena 2, Radio România sau Giga TV. Membrii clubului au avut șansa de a demonstra țării întregi că cele câteva ore în care te rupi de calculator și de televizor și te dedici talentului cu care ai fost înzestrat te pot duce departe.

Dar ambițiile Simonei și ale lui Alexandru nu s-au limitat aici. În 2012, au reușit să organizeze un concurs de muzică numit „Vocea Bârladului”. A doua ediție s-a numit „Tu ești vocea”, deoarece cei doi și-au propus să dea prilejul și copiilor din afara Bârladului să concureze.

„Sperăm să primim spijin din partea Consiliului Județean, așa cum s-a întâmplat la ediția precedentă, în așa fel încât «Tu ești vocea» să capete notorietate și să devină un concurs tot mai căutat în rândul copiilor”, spune Alexandru.

Tot mai sus

Planurile de viitor ale „Micului talent” sunt din ce în ce mai mari. Cei doi vor ca micuții care activează aici să aibă și șansa afirmării, așa că sunt deja în discuții cu unele studiouri de înregistrări din țară, printre care și cel al lui Gabi Huiban.

„E important să ne promovăm talentele. Scopul meu este ca, odată lansați în muzică, membrii clubului să rămână pe firmament, nu să dispară din atenția publicului, așa cum se întâmplă adesea cu mulți din cei care reușesc să câștige premii, să obțină titluri. Este motivul pentru care țin permanent legătura cu diverși producători muzicali din țară, iar printre cele mai recente intenții ale mele este să-i aducem la Bârlad pe Ovi și Paula Seling”, a dezvăluit Alexandru.

Clubul „Micul talent” lucrează intens la propria perfecționare în așa fel încât să devină un nume de referință în rândul școlilor de artă. În lunile care urmează, conducerea lui vrea să ducă la bun sfârșit planul de introducere a modulelor de studiu, un modul având ca perioadă de pregătire șase luni. Mai exact, după parcurgerea unui modul, cursantul va fi supus unui examen de absolvire în urma căruia va primi o diplomă. Ciclul de studiu este considerat complet după patru module, fiecare dintre ele reprezentând nivelul de pregătire și de evoluție a cursantului.

În această vară, va fi redeschis atelierul de dans sportiv al clubului (pentru copii și adulți), profesor de dans fiind nimeni altul decât cunoscutul profesor Alexandru Necula, deținător a numeroase premii în domeniu.

O secțiune distinctă în cadrul atelierului de dans o reprezintă „Dansul mirilor”. Aici, viitorii miri au ocazia de a pregăti un dans special pe care să-l prezinte invitaților în timpul nunții.

Ca o entitate care se respectă, Clubul „Micul talent” ține pasul cu vremurile, așa că nu putea exista fără a-și deschide brațele și către mediul online. Are pagină de facebook și site propriu (www.clubulmicultalent.ro), acolo unde oricine poate trage cu coada ochiului la felul cum îmbină arta cu distracția, firescul, buna dispoziție și cu cea mai relaxată formă a actului pedagogic.

Simona MIHĂILĂ

Copiii bârlădenilor au șansa de înlocui televizorul și calculatorul cu o metodă la care copiii din alte localități nici nu îndrăznesc să viseze. Se numește Clubul "Micul talent" și le oferă părinților ocazia de a-și vedea copiii artiști. Sunt tineri, sensibili și atât de entuziaști, încât și-au găsit forța de crede cu tărie că în aceste vremuri în care toată lumea vrea să înmulțească bani, ei vor reuși să înmulțească artiști. Dacă pentru oamenii de business, o idee de afaceri are în spate bugete, proiecții, planuri de management, de marketig și strategii, pentru ei lucrurile nu stau deloc altfel. Simona&hellip;

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: