Home » Social » Concurenți de la „Dansez pentru tine”, la Bârlad

Concurenți de la „Dansez pentru tine”, la Bârlad

Mâine debutează a 11-a ediție a concursului „Fantezii de vară”, prilej cu care în oraș vor fi prezenți și doi premianți ai renumitei competiții „Dansez pentru tine”

În perioada 19-21 iunie, se va desfășura la Bârlad a XI-a ediție a Concursului Național de Dans și Costume Eco „Fantezii de vară”. Sunt așteptați 1.000 de participanți din Onești, Drăgășani, Focșani, Călărași, Harghita, Arad, Râmnicu Sărat, Ploiești, Tg. Ocna, Tg. Mureș, Alba Iulia, Bacău, Vaslui, Tecuci, Brăila și Moinești.

Publicul prezent va putea urmări un spectacol extraordinar de dans, joi, 19 iunie, de la ora 10, la Casa de Cultură și sâmbătă, 21 iunie, de la ora 10 și de la ora 15, tot în sala mare a Casei de Cultură.

Alături de dansatori ai cluburilor și palatelor copiilor din localitățile menționate, vor evolua și dansatori ai școlii de dans artistic „Diamant – Genius” (Ungaria) și ai școlii de dans „Enigma” din Ialoveni, Republica Moldova.

Surpriza concursului va fi participarea lui Dima Trofin și Iulia Clisu, ocupanții locului III la concursul „Dansez pentru tine”.

„Fiecare formație va primi o diplomă și o medalie de participare, dar vor fi premiați și cei mai buni dansatori, pe grupe de vârstă. De asemenea, se va acorda și Marele Trofeu, celei mai bune echipe de dansatori din concurs”, a declarat Monica Moraru, organizatorul concursului.

M.N.

Mâine debutează a 11-a ediție a concursului "Fantezii de vară", prilej cu care în oraș vor fi prezenți și doi premianți ai renumitei competiții "Dansez pentru tine" În perioada 19-21 iunie, se va desfășura la Bârlad a XI-a ediție a Concursului Național de Dans și Costume Eco „Fantezii de vară”. Sunt așteptați 1.000 de participanți din Onești, Drăgășani, Focșani, Călărași, Harghita, Arad, Râmnicu Sărat, Ploiești, Tg. Ocna, Tg. Mureș, Alba Iulia, Bacău, Vaslui, Tecuci, Brăila și Moinești. Publicul prezent va putea urmări un spectacol extraordinar de dans, joi, 19 iunie, de la ora 10, la Casa de Cultură și sâmbătă,…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile