„Sunt mândră de țara mea!”
Ana Birchall, deputat PSD și Înalt reprezentant al Primului Ministru pentru afaceri europene și parteneriat cu SUA a susținut, de la tribuna Camerei Deputaților, o declarație politică în care a evidențiat potențialul pe care România îl are de a fi un factor de stabilitate în regiunea Europei Centrale și de Sud-Est.
„România are datoria să se prezinte în fața partenerilor din regiune, în fața partenerilor din UE și în fața prietenilor noștri de peste Ocean ca un factor de stabilitate și consecvență, ca un aliat profesionist, devotat și de încredere, să se prezinte ca un stat puternic” a declarat Ana Birchall.
„România are competența necesară pentru a transfera stabilitatea politică, economică și socială acumulată în ultimii doi ani către întreaga regiune. Trebuie doar să dorim acest lucru” a continuat deputatul PSD.
Ana Birchall și-a reafirmat sprijinul pentru Guvernul care a dat României potențialul de a deveni un lider, atât în regiune cât și în UE, prin măsurile economice și sociale pe care le-a luat în ultimii doi ani.
„Sunt mândră de țara mea și consider că această atitudine este potrivită pentru toți cei, care în diverse poziții, reprezintă România și românii. Relevanța României pe plan regional nu este una artificială. Potențialul economic și social al României nu este unul închipuit” a afirmat deputatul PSD Ana Birchall.
„Susțin primul Guvern al României care scutește persoanele juridice de plata impozitului pe profitul reinvestit, care elimină 92 de impozite și taxe parafiscale, care acordă facilități fiscale pentru angajatorii care dau o șansă absolvenților din România și care scade cu 5 puncte procentuale Contribuțiile pentru Asigurările Sociale la angajator. Reducerea CAS-ului a depășit, pentru prima oară în istoria postdecembristă, statutul de promisiune electorală și se transformă în realitate începând cu data de 1 octombrie. Trebuie să adaug aici, foarte pe scurt, faptul că este de-a dreptul jenant că o măsură atât de dorită de mediul privat din România este atacată de două partide care se pretind a fi de dreapta: PNL și PDL” a mai adăugat Ana Birchall.
În finalul declarației deputatul Ana Birchall a vorbit despre potențialul nostru de a ne revitaliza și de a redeveni lideri importanți atât pe plan regional, cât și în cadrul UE, printr-o politică externă eficientă și pragmatică. Totodată în sprijinul acestor idei, Ana Birchall a reamintit faptul că relațiile România – SUA se află la un nivel foarte pozitiv, fără precedent în ultimii 10 ani.
“În ultimii doi ani, România a înregistrat cel mai mare aflux de vizite externe din partea Partenerilor noștri Strategici Statele Unite ale Americii, parteneri importanți din UE și nu numai. România trebuie să folosească diplomația economică pentru a atrage investitori și pentru a ne consolida și mai mult pe plan economic și diplomația parlamentară pentru a crea relații solide la nivel diplomatic. Aceste două paliere ale relațiilor externe trebuie să fie folosite la adevăratul lor potențial” a continuat Ana Birchall.
“Consider că România poate să devină un HUB operațional, economic, politic, social și de securitate de maximă importanță pentru regiunea noastră. Accelerarea relațiilor economice bilaterale cu partenerii noștri strategici și deschiderea României către noi oportunități în relațiile externe reprezintă obiective pe care astăzi nu trebuie să le mai ignorăm, ci să ni le asumăm” a continuat Ana Birchall.
„Merităm o Românie care să servească drept model într-o Europă socială. România în care vreau să trăiesc împreună cu familia mea este o țară fără inechități sociale, o țară cu instituții puternice, care lucrează în folosul cetățenilor săi, o țară fără clivaje și conflicte între categoriile socio-profesionale. O țară cu o clasă de mijloc bine conturată și într-o continuă dezvoltare, o țară care vrea și poate să își îndeplinească vocația de lider regional. O Românie în care dictatura non-valorilor să fie înlăturată și înlocuită cu dictatura legii și a respectului față de lege” a încheiat deputatul PSD Ana Birchall, secretar al Comisiei pentru Afaceri Europene din Camera Deputaților și Înalt reprezentant al Primului Ministru pentru afaceri europene și parteneriat cu SUA.