Home » National » Planul secret al lui Putin! Vrea să extindă Rusia până la granița cu România!

Planul secret al lui Putin! Vrea să extindă Rusia până la granița cu România!

Un proiect al Rusiei care ar trebui să dea fiori reci clasei politice de la București a fost prezentat în weekend în Republica Moldova. Este vorba despre planul secret al Moscovei de a anexa Odessa și Transnistria pentru a deveni vecină României și Republicii Moldova. Planul a fost prezentat în cadrul Forumului UE-Moldova, desfășurat vineri și sâmbătă la Bălți.

Vladimir Socor (foto, 69 de ani), analist politic la Jamestown Foundation, cetățean american născut în România și care locuiește în Germania, a vorbit în cadrul forumului despre planul Rusiei de a-și crea o frontieră comună cu Republica Moldova și România, prin intermediul regiunii Odessa.

Instrumentul principal în această politică, susține Socor, ar fi federalizarea. “Rusia a promovat și promovează în continuare două proiecte de federalizare pe spațiul european și eurasiatic: Ucraina și Republica Moldova. În eventualitatea stabilirii unui coridor terestru civil și militar între Crimeea ocupată de Rusia și regiunea Odessa, Rusia ar căpăta frontieră comună cu Republica Moldova, cu regiunea transnistreană și cu România, urmând posibilități variate pentru acțiuni geopolitice”, a explicat Socor.

Până în 2013, Moscova ținea sub control Ucraina printr-o clasă politică kieviană aservită total Moscovei, cu unele costuri mari din partea rușilor. Dorințele unei părți din ce în ce mai mari ale electoratului ucrainean de a se apropia de Uniunea Europeană l-a determinat pe Putin să adopte tactica, mult mai ieftină, a destabilizării prin care se ajunge apoi la federalizare.

După ce a ocupat Crimeea, unde are baze militare ce țin sub control Marea Neagră, a urmat crearea unor conflicte în zonele de est ale Ucrainei, cu populație rusofonă masivă. Aceste zone ar urma să devină acea parte a federației ucrainene aflată sub controlul Moscovei, ca și partea de sud-vest a acestei țări, urmând ca partea de nord-vest să intre sub influență UE.

“Regiunea Odessa încinge ca un brâu Transnistria și în urma unei destabilizări a situației în această regiune, teritoriul controlat de Rusia ar putea să ajungă până la brațul Chilia. Este vechea frontieră a României cu Uniunea Sovietică și credem că este unul din obiective”, a fost și avertismentul președintelui Traian Băsescu, la mijlocul lunii mai.

«Forța Kremlinului este subapreciată»

Vladimir Socor avertizează că anumite interese economice apropie Uniunea Europeană mai degrabă de poziția Moscovei decât de interesele Kievului, Chișinăului și Bucureștiului.

“Forța Rusiei este subapreciată de mulți comentatori. Rusia domnului Putin are atâția bani, încât se poate prezenta în multe țări majore occidentale, Germania și Franța, în primul rând, ca un salvator al unor mari întreprinderi industriale lovite de criză, în care Rusia investește masiv: rafinării de petrol, în Germania, navele de luptă Mistral, în cazul Franței. Guvernul francez e disperat să salveze din criză șantierele navale din Nantes, ar vinde armament oricui, și diavolului. Lipsa de principii, presiunea crizei economice din Occident, acumularea de către Kremlin a unor mari resurse financiare datorită prețului petrolului, care se menține foarte ridicat. Rusia are aceste pârghii de influență”, a explicat Vladimir Socor.

«Pregătită să anexeze și Insula Șerpilor»

Despre un asemenea scenariu a atenționat cotidianul nostru încă din 15 mai. Sub titlul “Rusia, pregătită să ocupe Insula Șerpilor”, Libertatea a prezentat planul Moscovei de a ajunge la granița României.

“O puternică flotă maritimă a Federației Ruse este pregătită în orice moment pentru ocuparea și blocarea Insulei Șerpilor (Leuce) sub pretextul neplății unor datorii față de Moscova. Această manevră ar aduce forțele armate ale Rusiei la 45 de kilometri distanță de România. Al doilea pas al lui Vladimir Putin ar fi anexarea Transnistriei și a Găgăuziei, lucru care i-ar asigura accesul ușor la Delta Dunării, respectiv la brațul Chilia”, explica în ziarul nostru generalul Emil Străinu, doctor în științele războiului geofizic, fost consilier parlamentar pe probleme de amenințări neconvenționale și asimetrice.

Conform planului secret, Moscova ar urma să ocupe Insula Șerpilor, apoi să anexeze Transnistria și Găgăuzia (colorat cu negru), după care să se extindă în tot spațiul dintre Odessa și brațul Chilia al Dunării (zona încadrată cu roșu)

Fundația Jamestown este considerată farul strategiei americane în spațiul ex-sovietic

Istoricul Vladimir Socor, născut la București în 1945, este un analist politic al Fundației Jamestown, specializat pe problemele politice și conflictele etnice din fostele republici sovietice, așa-numitele “conflicte înghețate” ale regiunii ex-sovietice.

Fundația Jamestown, din Washington, este un institut de cercetare și analiză politică, fondat în 1984 de Arkady Shevchenko, cel mai înalt oficial sovietic dezertat vreodată în Statele Unite. Fundația funcționează ca o platformă de sprijin al disidenților din fostul bloc sovietic – inlcusiv în cazul fostului șef al spionajului din România Socialistă, Ion Pacepa.

Astăzi, misiunea sa declarată este de a informa și educa factorii de decizie politică în ceea ce privește evenimente și tendințe pe care le consideră ca fiind importante din punct de vedere strategic pentru Statele Unite ale Americii.

Adrian Cioroianu, istoric și om politic: «În Germania, slujbele a 300.000 de oameni depind de banii companiilor rusești»

Libertatea a contactat alți doi politologi de marcă pentru a comenta planul Moscovei de a se apropia de coasta României.

“Extinderea spre vest a Rusiei este o temere a multor comentatori, dar să sperăm că nu o să se întâmple nimic brusc, nimic violent. Nu cred că se poate prevedea un deznodământ clar, în orice caz, noi avem o experiență istorică destul de neplăcută cu Rusia, în momentele de criză, de aceea trebuie să fim atenți. În ceea ce privește reacția Germaniei și a Franței, cred că vor continua să susțină unitatea statală a Ucrainei. Desigur, în Germania slujbele a 300.000 de oameni depind de banii de la Moscova, iar Franța are cele două nave militare Mistral pe care trebuie să le livreze Rusiei. Vorbim însă despre contracte economice semnate mai de mult, care nu vor greva poziția tranșantă a UE împotriva anexării de teritorii de către Rusia”, ne-a spus istoricul și omul politic Adrian Cioroianu (foto stânga).

Cristian Pârvulescu (foto dreapta), istoric, politolog: “Nu cred că Rusia ar putea anexa vreodată Odessa direct, ci prin interpuși. Asta pentru că, spre deosebire de Crimeea, unde a avut un argument istoric, în Odessa nu are nici un argument, adică e mult mai complicat. Desigur, lucrurile pot degenera, dar este destul de puțin probabil să se ajungă la un deznodământ similar celui din Crimeea”.

Sursa; libertatea.ro

Un proiect al Rusiei care ar trebui să dea fiori reci clasei politice de la București a fost prezentat în weekend în Republica Moldova. Este vorba despre planul secret al Moscovei de a anexa Odessa și Transnistria pentru a deveni vecină României și Republicii Moldova. Planul a fost prezentat în cadrul Forumului UE-Moldova, desfășurat vineri și sâmbătă la Bălți. Vladimir Socor (foto, 69 de ani), analist politic la Jamestown Foundation, cetățean american născut în România și care locuiește în Germania, a vorbit în cadrul forumului despre planul Rusiei de a-și crea o frontieră comună cu Republica Moldova și România, prin…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile