Social

Pregătiri intense pentru Festivalul Umorului “Constantin Tănase”

Mai sunt două luni până la debutul Festivalului Umorului “Constantin Tănase”, dar pregătirile sunt în toi. Pentru această ediție, organizatorii au pregătit și câteva noutăți legate de desfășurare. Astfel, de spectacolele de teatru și nu numai se vor bucura și vasluienii dar și cei din Bârlad, Huși și Negreși. Biletele pentru spectacolele Festivalului se vor pune în vânzare începând cu 15 septembrie.

Alexandru CROITORU

Pregătirile pentru ediția a XXIII-a a Festivalului Umorului “Constantin Tănase” sunt în toi și, pentru vasluieni, organizatorii au din nou pregătite spectacole de teatru de cea mai bună calitate, expoziții de caricatură, concursuri literare de specialitate, teatru radiofonic, film de comedie și multe alte surprise.

Noutatea acetei ediții va consta în faptul că de evenimente nu se vor bucura doar locuitorii municipiului Vaslui. Spectacole și concursuri din cadrul Festivalului vor avea loc și în Bârlad, Huși și Negrești.

“Sperăm ca și ediția din acest an să se bucure de același success de care s-a bucurat și ediția trecută, atunci când toate spectacolele de teatru s-au jucat cu casa închisă. Începând cu 15 septembrie, vom pune în vânzare bilete și, pe lângă bilete, vom pune în vânzare abonamente. Aceste abonamente vor ajunge undeva la 125 de lei și cei care le vor achiziționa vor avea acces la orice spectacol din cadrul festivalului. Cheltuielile de organizare a unui asemeanea festival nu sunt deloc de neglijat așa că, în funcție de buget, vom organiza Festivalul pe perioada a cinci sau șase zile. Astfel, primul spectacol va fi pe 5 sau 6 octombrie, iar ultimul pe 12 octombrie. Trebuie menționat aici faptul că 50% din cheltuieli vor fi suportate de către Consiliul Județean și 50 % de către Primăria municipiului Vaslui”, a spus Lucian Onciu, directorul Centrului Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Vaslui, promotorul ediției din acest an a Festivalului Umorului “Constantin Tănase”.

Nume grele pe scenele vasluiene

Pentru iubitorii de teatru, Festivalul umorului de anul acesta intenționează să aducă pe scena Casei de Cultură Vaslui nume grele din teatru românesc. Astfel se încearcă, dacă instituția gazdă (Casa de Cultură C-tin Tănase) va avea suportul tehnic necesar, aducerea în scenă a piesei de teatru “D’ale noastre”.

“Pentru această piesă de teatru e necesar un covor de scenă și un sistem de lumini bine pus la punct. Dacă gazda nu va putea sprijini tehnic acest lucru, vom apela la terți”, a specificat Lucian Onciu.

Piesa de teatru “Liniște, Sărut, Acțiune!”, a Teatrului Odeon, în care vor juca actorii Alexandru Papadopol și Pavel Bartoș, este o altă piesă de care se vor putea bucura spectatorii vasluieni. Apoi, Teatrul Bulandra va aduce la Vaslui piesa “Mamourette” din distribuția căreia face parte și Tamara Buciuceanu, Teatrul Naționa Mihai Eminescu din Chișinău va prezenta audienței piesa “Hronicul Găinarilor”, iar Teatru Național București va veni cu piesa “Dineu cu Proști”, în care vor juca cunoscuții actori Horațiu Mălăele și Ion Caramitru”.

“În cadrul Festivalului vor avea loc și concursuri de interpretare adresate formațiilor de amatori, iar acest concurs este posibil să fie organizat la Negrești. Și tot în cadarul Festivalului va avea loc o secțiune specială de proiecții de film intitulată Săptămâna Comediei Cinematografice, iar gazda va fi Silver Mall Vaslui, cu cele două săli de cinema”, a mai spus Lucian Onciu.

Bibiloteca Județeană, gazdă a Festivalului “Constantin Tănase”

Implicată în desfășurarea și organizarea Festivalului Umorului va fi și Biblioteca Județeană, care va găzdui secțiunea de literatură satirico-umoristică, spectacole de teatru pentru copii și tineret, Teatrul Masca și spectacole susținute de Teatrul Masca și de magicianul Marian Râlea.

“Tot în cadrul Festivalului va fi și o secțiune de teatru radiofonic. Cei de la Radiodifiuziunea Română vor prezenta piese de teatru din literatura română, prinse și în invățământul gimnazial sau liceal, în interpretarea celor mai sonore nume din teatrul românesc. Salonul de literatură se dorește și el să fie o rampă de lansare atât pentru scriitorii consacrați dar și pentru tinerii scriitori”, a completat Gelu Bichineț, directorul Bibliotecii Județene “Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button