Podul lui Dorel, la Solești
Localitatea Satu Nou din Solești s-a trezit izolată de restul comunei odata cu finalizarea reabilitării drumului național Crasna – Iași. Motivul? Un pod ce face legătura între cele două localități a fost supraînălțat cu nu mai puțin de doi metri de către constructori, fapt care a dus la imposibilitatea folosirii acestuia.
Pentru a putea ajunge la centru de comună, cele 250 de suflete ce locuiesc în Satu Nou sunt nevoite să ocolească toată localitatea. Cu toate acestea, chiar dacă sesizările în acest sens nu au fost puține, autoritățile județene consideră că acel pod nu este o eroare de proiectare sau de execuție pentru că ar face parte din structura drumului și, în opinia acestora, este mai important un obiectiv cum este drumul național care face legătura cu județul Iași decât faptul că cei din Satu Nou sunt nevoiți să ocolească pentru a ajunge în localitate. (A.C.)