National
Tinerii isi vor cumpara autoturisme printr-un program similar cu “Prima Casa”. Care sunt etapele pentru achizitionarea “Primei Masini”
Dupa modelul „Prima Casa”, tinerii vor putea sa-si cumpere si prima masina. Ministerul Economiei intentioneaza sa puna pe roate, pana in toamna, un sistem de garantare a creditelor pentru acest program. Vor fi acceptate doar masinile noi.
Autoritatile se gandesc sa ajute piata auto din Romania in conditiile in care la o masina noua se vand 3 second hand. Cum „Prima Casa” a tinut in viata piata imobiliara, ministrul Economiei crede ca programul auto va ajuta vanzarea de masini.
„Generic, i-am spus ‘Prima Masina’, se adreseaza tinerilor de 18-30 de ani, pentru ca nu exista tanar care sa nu-si doreasca sa conduca o masina. Saptamana viitoare vom avea prima intalnire cu Fondul de Garantare si cu producatorii „, a explicat Constantin Nita, ministrul Economiei.
In aceste intalniri urmeaza sa fie stabilita suma maxima pe care tinerii o pot lua imprumut de la banci, pentru a-si cumpara o masina. Pasii pe care ii vor urma sunt aceiasi ca si la Prima Casa.
Mergeti mai intai la o banca acceptata in program, depuneti un dosar cu toate actele solicitate si obtineti oferta de finantare. Cu actele de la banca veniti la un dealer si va comandati masina pe care o doriti. Evident, aceasta trebuie sa fie noua. Dosarul de la banca, dar si confirmarea dealerului auto vor ajunge la Fondul de Garantare. Masina va fi a dvs abia dupa ce institutia va garanta creditul.
Pe piata exista deja un program similar dezvoltat de dealerii auto in parteneriat cu bancile. Se vand doar masini mici, cu motoare mai mici de un litru.
Potrivit ministrului Economiei, programul ar putea incepe din toamna. In primele 6 luni ale anului au fost vandute putin peste 30.000 de masini, de trei ori mai putine decat cele second hand.
Sursa: incont.ro