National

Se strang semnaturi pentru un partid ortodox anti-pasapoarte biometrice, anti-colonialism european si anti-gaze de sist: Forumul Alternativa Crestina

Saptamana trecuta a fost semnat actul constitutiv al unei noi formatiuni politice – Forumul Alternativa Crestina (FAC) – care militeaza, printre altele, pentru „respectarea traditiilor si a credintei in Dumnezeu”, „interzicerea fracturarii hidraulice si a altor metode poluante de exploatare” sau „pastrarea documentelor de identitate actuale si eliberarea de acte biometrice numai la cerere”. Semnaturile pentru infiintarea partidului sunt centralizate de doua persoane: Alexandru Moleanu, fost procuror in judetul Mehedinti, si Mihai-Silviu Chirila, realizator de emisiuni religioase si traducator din Piatra Neamt.
Potrivit unui anunt postat pe blogul lui Mihai-Silviu Chirila, „marti, 15 iulie 2014, membrii fondatori ai partidului Forumul Alternativa Crestina au semnat Actul Constitutiv al formatiunii politice, primul pas in drumul juridic de transformare a unei idei in realitate si de inscriere in Registrul Partidelor Politice din Romania. Prin acest document s-a dat glas dorintei Grupului de Initiativa al Forumului Alternativa Crestina de a constitui un partid democratic crestin, care sa reprezinte in spatiul politic agenda publica a comunitatii crestine din Romania, dar si doleantele majoritatii populatiei, ignorate sistematic de catre actuala clasa politica”.
Conform sursei citate, fondatorii FAC isi propun pentru perioada imediat urmatoare intensificarea campaniei de strangere de semnaturi, pentru a putea inscrie la tribunal formatiunea politica pana la sfarsitul acestui an.
Potrivit unui afis postat pe acelasi blog, Forumul Alternativa Crestina militeaza pentru:
– un stat in slujba cetateanului
– prosperitate economica pentru toti
– respectarea traditiilor si a credintei in Dumnezeu
– o Romanie suverana si demna in Europa si in lume
– exploatarea resurselor naturale numai in interesul romanilor
– interzicerea fracturarii hidraulice si a altor metode poluante de exploatare
– sustinerea familiei crestine traditionale
– pastrarea documentelor de identitate actuale si eliberarea de acte biometrice numai la cerere
– moralitate publica vegheata de o justitie impartiala
Tabelele cu semnaturi pentru infiintarea partidului sunt centralizate de doua persoane: Alexandru Moleanu, fost procuror in judetul Mehedinti, si Mihai-Silviu Chirila, realizator de emisiuni religioase si traducator din Piatra Neamt.

Din programul politic al Forumului Alternativa Crestina:

  • Pe masura ce inaintam in „democratia originala”, combinata cu „originalitatea” birocratica a puterii coloniale de la Bruxelles, ne dam seama ca situatia Romaniei este fara iesire, iar tara are nevoie de o noua solutie politica, sau mai corect spus are nevoie in sfarsit de o solutie politica reala, care sa ofere cetatenilor romani garantia ca au un viitor pe aceste plaiuri.
  • Se stie ca pentru „clasa politica” romaneasca doctrinele nu valoreaza mai nimic, fiind in general vorbe vanturate pentru auzul celor ce stau sa le analizeze (sau voteze). Din acest motiv, a teoretiza doctrina unui partid de dreapta real comporta riscul de a te confrunta cu o indiferenta strivitoare, cultivata atent in timp. Totusi, un partid crestin-democrat (l-am numit Forumul Alternativa Crestina) este absolut necesar pentru a capta acel suvoi de calitate umana existent in adancurile societatii romanesti, care acum se zbate sa supravietuiasca intr-un mediu mai mult decat ostil.
  •  De ce un partid crestin? Pentru motivul extrem de simplu ca, in conformitate cu ultimul recensamant, din 2011, in Romania exista peste 85% crestini ortodocsi declarati (multi dintre ei si practicanti) si probabil inca cel putin 5% crestini de alte confesiuni si chiar de alta limba. Acesta este unul dintre cele mai ridicate procente de aderenta religioasa din Europa si din lume, ceea ce implica necesitatea ca Romaniei sa i se recunoasca o situatie speciala in Uniunea Europeana (asa cum i s-a recunoscut Poloniei, de exemplu, la capatul unor negocieri la sange, asa cum a impus Ungaria, asa cum a impus Anglia), in sensul ca mentalitatea populatiei romanesti este diferita de cea ateist-materialista a europenilor, pentru care morala crestina e o amintire indepartata.
  • Legislatia si valorile europene, croite aproape exclusiv pe principii iluministe necrestine si uneori chiar anticrestine, nu pot fi aplicate in Romania fara a tine seama de faptul ca sunt facute de catre si pentru o populatie secularizata si hedonista, dar se aplica unui popor profund religios, inca ancorat in valorile crestine. Crestinii romani au dreptul la o reprezentare politica, atat in viata politica interna, cat si la nivel european, din partea unui partid care sa consune doctrinar cu aspiratiile lor spirituale si sa le asigure cadrul social si politic al dezvoltarii ca natie.
  • Fara astfel de reprezentare, in interior va exista mereu un hiatus intre clasa politica si dogmele ei politice si popor, iar la nivel european valorile europene impuse fara discernamant vor distruge complet spiritualitatea si identitatea romanesti, lucru care se vede deja. Pana cand intre UE si poporul roman nu se va interpune un partid crestin care sa stie sa armonizeze cele doua parti, UE va fi considerata de catre marea parte a populatiei inca un ocupant intr-un lung sir de ocupanti de-a lungul istoriei.
  • Prioritatile guvernului FAC. Atunci cand Forumul Alternativa Crestina va ajunge la guvernare, va trebui sa rezolve, in primele zile, trei probleme urgente, care puteau fi rezolvate din primele zile ale lui 1990: culegerea de pe strazile oraselor a batranilor si tinerilor fara adapost si a cersetorilor reali si incadrarea lor in unitati de primire civilizate, unde sa li se ofere posibilitatea unei vieti demne si a unei reinsertii sociale, corelat cu gestionarea juridica a problemei cersetorilor de meserie, care trebuie recuperati pe cale judecatoreasca pentru societate, dupa ce vor dovedi ca sunt pregatiti pentru reinsertie; culegerea tuturor cainilor vagabonzi de pe strazile Romaniei si internarea lor, pe o perioada de 60 de zile, in padocuri, urmand ca in perioada de doua luni organizatiile iubitorilor de animale sa se organizeze si sa finanteze acele padocuri in continuare, daca isi doresc sa protejeze animalele din ele. Statul nu are obligatia sa creasca animale fara adapost din fonduri proprii mai mult de acest termen; finantarea cazurilor disperate de cetateni romani care au nevoie de operatii costisitoare si asteapta o solutie miraculoasa care sa le salveze viata. (…)
  • Sursa: hotnews.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button