Fabrica de meseriași
Deși lista meseriilor în care oferă calificare Liceul Tehnologic „Pentru Rareș” Bârlad pare trasă la indigo cu oferta locurilor de muncă existentă în județ, foarte puțină lume se grăbește să profite.
Daniela PORUMB
Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Bârlad este una dintre puținele unități de învățământ de une elevii pleacă în viață și cu o meserie. O scurtă privire peste lista disciplinelor în care elevii sunt pregătiți aici ne oferă revelația că exact acestea sunt meseriile care se caută acum pe piața muncii din județul Vaslui. Oferta de locuri de muncă pe care agențiile de ocupare a forței de muncă din județ o pun săptămânal la dispoziție pare trasă la indigo cu lista profilurilor de la „Petru Rareș”. O întâmplare absolut fericită, dar de care, din păcate, foarte puțini sunt dornici să profite.
Înarmați cu multă răbdare și profesionalism, profesorii de la Liceul Tehnologic ”Petru Rareș” Bârlad, lansează anual pe piața muncii sute de elevi calificați în diverse domenii.
Spre deosebire de alte școli, licee, aici elevii pun în practică tot ceea ce învață, acesta fiind principalul avantaj care diferențiază un liceu teoretic de unul profesional. Drept urmare, când vor termina școala elevii vor fi numai buni de angajat.
Paleta de specializări este diversificată, elevii având posibilitatea de a alege profilul care îi satisface cel mai bine.
Cei care vor urma învățământul profesional pot alege între: ospătar (chelner), vânzător în alimentație publică; recepționer distribuitor; mecanic auto; confecționer produse textile; bucătar; brutar-patiser-preparator produse făinoase.
La specializarea ospătar, în momentul de față mai sunt doar două locuri libere, la mecanic, bucătar și brutar mai este câte un loc. Specializarea care își așteaptă elevii într-un număr mai mare este confecționer produse textile, care are 27 de locuri libere.
„Pentru specializarea confecționer produse textile avem o dotare extraordinară. Cu toate că cererea pe piața muncii este una foarte mare, puțini sunt cei care s-au înscris până acum. Nu ne vom pierde speranța și așteptăm în continuare să se completeze locurile și la această specializare ” a menționat Olimpia Tănase, directorul Liceului Tehnologic „Petru Rareș” Bârlad.
De asemenea, aici pot veni și elevii care vor să urmeze cursuri liceale, cu specializările: tehnician în agronomie, coafor stilist, tehnician în activități de comerț și tehnician designer vestimentar.
”De anul acesta școala se mândrește cu faptul că va introduce și o clasă de învățământ cu frecvență redusă. Aici specializarea va fi științe Sociale, iar până acum s-au înscris 11 elevi. Numărul acesta poate să crească, întrucât cursurile vor începe pe 1 octombrie” a precizat Olimpia Tănase.
Directoarea școlii privește cu tristețe către copii care provin din mediul rural. A remarcat un fenomen îngrijorător, tot mai mulți părinți din mediul rural aleg să își trimită copii la munca din câmp decât să îi trimită la școală: „Deși după terminarea cursurilor acești copii au posibilități mari de a se angaja, preferă să renunțe la continuarea studiilor. Conform legislației în vigoare este obligatorie terminarea a zece clase. Pentru cei ce nu respectă acest lucru se aplică amenzi, doar că nu poate școala face asta, ci acest lucru revine în sarcina primăriilor. Dacă peste câțiva ani unul dintre acești copii va dori să participe la cursurile de calificare organizate pentru șomeri nu va putea, întrucât nu are cele zece clase terminate. Practic acești copii rămân pierduți” a menționat Olimpia Tănase.
Un alt motiv care stă la baza abandonarii școlii de către copiii proveniți din mediul rural ar fi acela că statul nu le oferă posibilitatea cazării. E drept, lunar aceștia primesc o bursă de 200 de lei, dar aceasta nu le poate acoperi cheltuielile necesare.