Social

Fetiță de trei ani găsită electrocutată

O fetiță de trei ani și-a pierdut viața, duminică seara, în localitatea Bunești-Averești. Lăsată nesupravegheată în spatele locuinței, aceasta a murit electrocutată de un cablu neizolat. Tatăl copilului este cel care a lăsat neizolat firul, pentru a ilumina o zonă din spatele casei în care efectua o lucrare de construcție. Fetița a luat în mână dulia fără bec lăsată de tată la o înălțime de 1,8 metri față de sol, după ce s-a urcat pe o ladă. Părinții sunt cei care au alertat ambulanța, după ce aceștia au găsit-o căzută pe jos.

Managerul Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui, Aurora Popa, a declarat: “În momentul în care ambulanța a ajuns la locul solicitării, fetița se afla în stop cardio-respirator. Echipajul medical a început manevrele de resuscitare, fiind solicitat șI sprijinul unui elicopter SMURD. Din păcate, copila nu a mai putut fi salvată, in ciuda eforturilor medicilor”.

În urmă cu doar șapte zile, o altă fetiță, tot de trei ani a murit posibil electrocutată. Aceasta era din localitatea Gara Banca. Se pare că cea mică ar fi cerut voie să meargă la bunici, casa lor fiind situatată în aceeași curte. Mama copilei este cea care a făcut șocanta descoperire. În urma apelului dat la 112, o ambulanță a fost trimisă, însă nu s-a mai putut face nimic.

În prima jumătate a acestui an au avut loc șapte accidente grave, soldate cu decesul a trei copii și a unui adult din cauza intervențiilor neautorizate în instalațiile de distribuție a energiei electrice din zona Moldovei. Principalele cauze ale acestor accidente sunt: încercarea de sustragere a unor componente electrice, pescuitul în vecinătatea liniilor electrice, precum și unele lucrări la rețelele de telecomunicații.

Furnizorul de energie electrică atrage atenția în vederea respectării unor reguli minime, atât de către copii, cât și de către adulți, pentru prevenirea unor accidente de acest fel. Astfel, trebuie evitate lucrările de construcții sau săpături în vecinătatea rețelelor de distribuție de energie electrică fără aviz din partea companiei furnizoare, atingerea stâlpilor, a tablourilor electrice sau a firelor căzute la pământ. De asemenea, se interzice urcarea pe stâlpii liniilor electrice și în special încercarea sustragerii de elemente componente ale instalațiilor de distribuție. (George VARZARI)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button