Business
Bancherii romani considera riscul de credit principala amenintare pentru sistemul bancar, urmat de riscul macroeconomic si de cel al instrumentelor derivate
Riscul de credit este perceput de bancherii romani drept principala amenintare pentru sistemul bancar local, lista ingrijorarilor fiind completata de riscul macroeconomic si de cel al instrumentelor financiare derivate, potrivit sondajului PwC si CSFI Romania Banking Banana Skins, citat de Mediafax.
„Pe masura ce rata creditelor neperformante continua sa creasca, ajungand la peste 22% in primul trimestru din 2014, multi bancheri romani sunt preocupati de calitatea portofoliului lor de credite, precum si de disponibilitatea capitalului, de vreme ce institutiile de credit pot fi nevoite sa ceara actionarilor infuzii de capital pentru a se conforma cu normele prudentiale ale Bancii Nationale a Romaniei”, a declarat Paul Facer, partener si liderul echipei de servicii de audit pentru sectorul financiar din cadrul PwC Romania.
La randul sau, Diana Coroaba, partener si liderul echipei de servicii de consultanta fiscala pentru sectorul financiar al PwC Romania, spune ca bancile romanesti au trecut prin procese ample de reorganizare in ultimii ani, bancherii fiind preocupati de eficienta managementului schimbarii si de impactul pe care aceste schimbari il vor avea asupra organizatiilor lor in viitor.
„Este clar ca in mediul post-criza, practicile de afaceri obisnuite nu mai sunt o strategie sanatoasa de crestere pentru bancile romanesti care trebuie sa-si ajusteze guvernanta corporativa, practicile de vanzari si de afaceri, precum si sa-si redimensioneze echipele si sa le redefineasca functiunile pentru a se adapta noii realitati economice”, a adaugat Diana Coroaba.
Pe de alta parte, spre deosebire de editia precedenta a sondajului (2012), in care riscul de lichiditate era vazut ca una dintre principalele amenintari pentru sistemul bancar din Romania, acest risc se pare ca s-a estompat pe masura ce bancherii locali au vazut ca Banca Nationala a furnizat suficienta lichiditate in piata si a micsorat treptat rezervele minime obligatorii, noteaza raportul.
La nivel global, supra-reglementarea si riscul ingerintei politice sunt pe primele locuri in topul riscurilor percepute de catre bancheri. In Romania, ingerinta politica ocupa lucul 12 din 28 in topul preocuparilor bancherilor.
O diferenta notabila intre sondajul din Romania si cel global a fost nivelul redus de preocupare al bancherilor locali cu privire la riscurile tehnologice si criminalitatea informatica. In timp ce la nivel global acestea sunt printre primele 10 riscuri mentionate, bancherii romani le mentioneaza in masura mult mai mica (locul 18 si, respectiv, 25).
Seria de rapoarte „Banana Skins” a CSFI include analize periodice a riscului in sectorul financiar. Sondajul se bazeaza pe raspunsurile a peste 650 de bancheri, reprezentanti ai autoritatilor de reglementare si observatori ai sectorului bancar din 59 de tari, dintre care 10 respondenti din Romania.
Sursa: mediafax.ro