Invatamant

Bacovia, o necunoscută

Viziunea bacoviană le-a dat serios de furcă absolvenților de liceu. La centrul de examinare de la Grupul Școlar Industrial „Ion Micu”, mulți candidați au coborât din mașini pe ritmuri de manele, iar după puțin timp petrecut în sălile de examen, au plecat în același mod, pe acorduri de „Salam”. Dacă versurile pieselor de gen se pare că îi inspiră pe o parte dintre cei care au susținut ieri bacalaureatul de toamnă, nu același lucru se poate spune și despre opera lui George Bacovia. „La primele două am scris ceva, dar la ăla cu Bacovia nimic. De unde să știu eu ce viziune avea ăsta despre lume?!” ne-a declarat unul dintre candidați. Profesorii spun că subiectele au fost de nivel mediu și că s-ar fi putut obține lejer nota 7. Un călugăr s-a înscris să susțină examenul de bacalaureat la Bârlad. El a venit plin de speranță că va reuși să treacă peste acest hop, care i-a dat mare bătaie de cap.

Bogdan RUSU

Daniela PORUMB

Conform datelor Inspectoratului Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, la proba la limba și literatura română din cadrul bacului de toamnă erau așteptați 700 de absolvenți , dar 107 au lipsit.

Despre subiecte, profesorii de specialitate au declarat că nu au avut ujn grad de dificultate deosebit. Unii ne-au declarat că elevii, chiar cei cu un minim de pregătire, au avut șanse să obțină lejer note de cel puțin 7. Asta în cazul în care ar fi rezolvat primele două subiecte.

Tinerii picați la primul bacalaureat din acest an avut de rezolvat ieri un text la prima vedere din romanul „Rusoaica” de Gib Mihăescu, pe baza căruia trebuiau sa rezolve nouă itemi care vizau diferite cunștințele de vocabular și teorie literară și li s-a cerut, de asemenea, să interpreteze un text literar.

La cel de-al doilea subiect, candidaților li s-a pus în vedere să redacteze un eseu de tip argumentativ despre importanța regulilor într-un domeniu de activitate. Până aici, toate simple chiar și pentru un elev de clasa a VIII-a relativ pregătit. Prin rezolvarea celor două subiecte, elevii puteau obține lejer nota șase.

„La ultimul subiect, dacă elevii ar fi scris câteva fraze corect, ar fi putut lua unul sau două puncte. Cu toate acestea, majoritatea s-au speriat când au auzit de George Bacovia și au preferat să nu scrie nimic decât să riște”, ne-a declarat un profesor de literatură română din Vaslui.
Mașini și manele la greu, viziune bacoviană zero

Locuitorii de peste drum de principalele centre de examen din municipiul Vaslui, respectiv grupurile școlare industriale „Ion Mincu” și „Ștefan Procopiu”, au asistat la un spectacol cu accente nocive fonic. Candidații la bacalaureat au venit la examen pe ritmuri de manele și au părăsit zona pe aceleași melodii.

Dacă versurile manelelor îi inspiră pe liceeni, nu același lucru se poate spune despre opera lui Bacovia.

„La primele două am scris ceva, dar la ăla cu Bacovia nimic. De unde să știu eu ce viziune avea ăsta despre lume?!” ne-a declarat unul dintre candidați.

„M-am temut să nu scriu prostii și să mă fac de râs. Știam eu ceva că Bacovia vede lumea în gri, da nu puteam să scriu doar asta”, ne-a spune un altul.

Observând că discutăm cu foștii elevi, un profesor de la Grupul Școlar Industrial „Ion Mincu” din Vaslui, ieșit la fumat, ne-a spus direct: „Nu vă luați după ei, căci aici la Ion Mincu au fost aduși candidații de la cele mai slabe licee din județ”.

Cu mic, cu mare, s-au prezentat la bac

Un călugăr bârlădean s-a prezentat, ieri, la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad pentru a susține proba scrisă a examenului de bacalaureat.

Nu a fost singurul care și-a încercat norocul. Alături de el au fost mai mulți elevi care au urmat cursurile de frecvență redusă la Grupul Școlar Agrocol „Marcel Guguianu” Zorleni. Așadar, plini de emoție, câțiva elevi trecuți de prima tinerețe s-au înscris să dea bac-ul. Ei au mers pe premisa că dacă „ai carte ai și parte” și au pus burta pe manual, sperând că vor obține diploma de absolvire a bac-ului.

Emoțiile și-au spus cuvântul pentru o elevă care a susținut proba scrisă la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad. După terminarea examenului, ea a venit la poarta liceului susținând că subiectele pe care le-a primit nu au fost pentru profilul pe care ea l-a terminat. Ea susținea că a terminat un profil real, iar subiectele pe care le-a primit sunt pentru cei de la profilul uman. Deși, când au primit subiectele elevii au semnat că subiectele primite sunt conforme cu profilul terminat, eleva nu a remarcat atunci nicio greșeală. Ba mai mult, nici după ce a ieșit de la examen nu și-a dat seama. Ea a mers acasă și în urma unei discuții cu o altă colegă și-a dat seama de eroare. Pentru Andreea, aceasta a fost prima dată când a dat bac-ul. De vină pentru neparticiparea Andreei la prima sesiune a bacalaureatului a fost o corigență.

La susținerea examenului de maturitate în Bârlad s-au înscris 277 de elevi, care au fost împărțiți în două centre. O parte au dat bac-ul la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, iar o altă parte la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”. Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” a fost gazdă pentru elevii de la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu”, Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Bârlad, Grup Școlar Agricol Puiești și Grup Școlar Agrocol „Marcel Guguianu” Zorleni.

Dacă după prima sesiune, cei care nu au promovat și-au promis că pentru sesiunea din toamnă se vor pune pe învățat, se pare că iarăși elevii vasluieni au fost luați prin surprindere de subiectele primite.

„Nu mă așteptam să ne dea iar poezie. Nu am pus mare accent pe poezie. Am crezut că dacă au dat în prima sesiune poezie, acum vom avea o operă epică” a spus o elevă de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad.

„Abia am reușit să scriu o pagină la subiectul trei. Sper să iau bac-ul de data aceasta” a mai spus un alt elev.

„Deși nu mă așteptam la poezie, am reușit să scriu. Acesta este singurul obiect la care nu am luat în vară. Mă aștept să iau o notă bună, pentru că îmi doresc să mă înscriu la facultate” ne-a mai declarat o altă elevă.

Deși, au avut timp suficient să învețe, 108 elevi au ales să absenteze, considerând că bac-ul nu este o prioritate pentru ei. Cei mai mulți absenți au fost la Vaslui, 76, la Bârlad au ales să nu se prezinte 32 de elevi.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button