În ziua de 14 septembrie 2025, polițiștii de investigare a criminalităţii economice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, cu sprijinul cadrelor Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui, au desfășurat activități în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile date în competență, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri.
Astfel, în data de 14 septembrie 2025, la diverse intervale de timp, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice și polițiști de frontieră, au desfășurat activități în municipiul Huși și în comunele limitrofe, pentru prevenirea, descoperirea și combaterea infracțiunilor în domeniul transportului și comercializării produselor din tutun, pe linia combaterii faptelor ilicite de comerț și a altor fapte cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului.
Ca urmare a activităților efectuate, a fost constatată săvârșirea unei infracțiuni, au fost verificați 50 de agenți economici, legitimate 60 de persoane, depistate și confiscate bunuri în valoare de peste 7.000 de lei și indisponibilizate bunuri în valoare de peste 7.850 de lei, fără documente legale de proveniență și confiscați peste 3.000 de lei.
De asemenea, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 62.000 de lei, dintre care, 16 au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 28/1999, una a fost aplicată pentru o încălcare a Legii nr. 103/1992 și 17 au fost aplicate pentru încălcări ale O.G. 99/2000.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile date în competență, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile semnalate cu risc ridicat de comitere a faptelor de evaziune fiscală.



