Home » Justitie » Trei vasluieni, arestați la domiciliu

Trei vasluieni, arestați la domiciliu

Trei persoane din județul Vaslui se află în prezent în arest la domiciliu, polițiștii de investigații criminale desfășurând activități specifice față de acestea. Astfel, aceste persoane pot duce o viață aproape normală în compania familiei și pot merge chiar și la muncă, cu toate că au încălcat legea.

Roxana NĂSTASĂ

Conform Noului Cod de Procedură Penală, polițiștii au luat măsuri pentru supravegherea persoanelor față de care au fost dispuse măsuri preventive. În cazul în care acestea nu-și respectă obligațiile, riscă să meargă după gratii.

„Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligații în sarcina persoanelor față de care au fost dispuse. Poliția verifică, periodic, modul în care acestea își respectă obligațiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanța competentă. În prezent, polițiștii de investigații criminale desfășoară activități specifice față de trei persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu” a declarat pentru Est News Mihaela Ștraub, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui.

Ce nu au voie să facă arestații la domiciliu?

Persoana care a primit această sentință trebuie să respecte mai multe reguli prevăzute în noul Cod de Procedură Penală, printre care să nu ia legătura cu persoana vătămată sau cu membrii familiei acesteia, cu alte persoane care au participat la comiterea infracțiunii sau martori din dosar. Totodată, nu are voie să părăsească locuința, decât dacă judecătorul îi permite.

Astfel, un arestat la domiciliu, în funcție de fapta de care este acuzat poate merge la locul de muncă, la cursuri de învățământ sau oricare alte activități care îl ajută să se poată întreține, cu condiția să respecte obligațiile impuse. De asemenea, situațiile urgente îi permit arestatului să părăsească domicliul cu condiția de a anunța înainte polițiștii desemnați să-l supravegheze.

Trei persoane din județul Vaslui se află în prezent în arest la domiciliu, polițiștii de investigații criminale desfășurând activități specifice față de acestea. Astfel, aceste persoane pot duce o viață aproape normală în compania familiei și pot merge chiar și la muncă, cu toate că au încălcat legea. Roxana NĂSTASĂ Conform Noului Cod de Procedură Penală, polițiștii au luat măsuri pentru supravegherea persoanelor față de care au fost dispuse măsuri preventive. În cazul în care acestea nu-și respectă obligațiile, riscă să meargă după gratii. "Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligații în sarcina persoanelor față de care au fost…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: