Social

Istoria bârlădeană în imagini

Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad a găzduit, ieri, o expoziție de fotografie ce a cuprins o serie de monumente istorice din localitate și nu numai. Numeroși elevi s-au adunat în Sala de marmură a liceului și au participat la prezentarea expoziției de fotografii intitulată sugestiv „Să încercăm împreună”, expoziție care surprinde câteva din monumentele de patrimoniu importante ale județului Vaslui.

Aceasta aparține Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Vaslui (DJCP), care a lansat o campania pentru reabilitarea și conservarea monumentelor istorice din județ.

„Este foarte important să ne cunoaștem, respectăm și conservăm patrimoniul. Am fost la Solești cu doamna profesoară Elena Monu, să vedem conacul de acolo și am rămas cu un gust amar după ce am văzut. DJCP a organizat zilele trecute o expoziție, pe care au am reușit să o aduc și în liceu pentru a o prezenta elevilor, cu scopul de a populariza valorile printre care trăim”, ne-a declarat Gheorghe Pricop, director la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad.

Expoziția a fost prezentată tuturor bârlădenilor, zilele trecute, în Parcul „Victor Ion Popa”. Tot atunci, DJCP a lansat un album ce poartă numele campaniei – „Să încercăm împreună”, ce cuprinde imagini cu unele dintre cele mai reprezentative clădiri de patrimoniu din Bârlad. (Daniela PORUMB)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button