Mireasă ajunsă la spital după ce s-a drogat cu prenadez
Maria, una dintre cele mai cunoscute vagaboande de pe străzile Bârladului, a ajuns la spital după ce s-a drogat cu prenadez. Tânăra, care-și alesese drept ținută o suavă rochie de mireasă, a inhalat o cantitate atât de mare, încât s-a prăbușit inconștientă pe asfalt.
Întâmplarea s-a petrecut sâmbătă, în Piața „Sfântul Ilie” și a creat o panică teribilă în rândul oamenilor care se aflau în zonă. Întrucât vestita consumatoare de aurolac era căzută în mijlocul carosabililului, fiind de câteva ori la mică distanță de roțile autoturismelor care amenințau să o strivească, trecătorii au anunțat salvarea.
Cu toate că, până la venirea salvării, Maria nu dădea semne că ar fi conștientă, imediat ce medicii au ajuns, ea a început să se dezmeticească și să miște printre volanele rochiei de mireasă cu care era îmbrăcată. Tânăra a fost transportată la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad.
Maria este un cunoscut personaj al Bârladului, care își duce veacul, de peste 15 ani, pe străzi. Trăiește din mila oamenilor, iar banii pe care-i primește de pomană îi cheltuie pe aurolac și prenadez, chimicale cu care se droghează.
Veșnic nespălată și nepieptănată, Maria s-a remarcat, totuși, printr-o cochetărie care o scoate din anonimat. Este văzută deseori în diverse costumații: fie în rochie de mireasă, fie cu geci groase pe caniculă, cu sandale cu toc atunci când ninge, cu șepci cu urechi de cățel, ori cu clame cu ursuleți. Nu de puține ori a fost văzută privindu-se cu admirație în vitrinele magazinelor în timp ce-și trimitea bezele ei însăși. (D.P.)