Invatamant

Sute de elevi în pericol

20 de unități școlare din județ s-au ales cu autorizațiile sanitare suspendate în urma controalelor făcute de inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică Vaslui. Construcții insalubre, closete cu groapă simplă, neîntreținute igienic și nealimentate cu punct de alimentare cu apă potabilă, săli de clasă întunecoase, spații de depozitare necorespunzătoare pentru lapte sunt doar câteva din neregulile întâlnite la unitățile verificate, care ar putea pune în pericol starea de sănătate și chiar viața școlarilor.

Roxana NĂSTASĂ

În perioada 16-23 septembrie reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui au efectuat o acțiune de control în 117 unități de învățământ din județ. Acțiunea a vizat verificarea condițiilor igienico-sanitare din unitățile de învățământ atât din mediul urban, cât și rural.

În cadrul acestor acțiuni au fost întâlnite o serie de neconformități pentru care s-au aplicat 71 de avertismente și s-a formulat propunerea de suspendare a autorizației sanitare de funcționare pentru 20 de unități de învățământ, dintre care 19 din Vaslui (18 din mediul rural și una urban) și una din Bârlad, din mediul rural. Totodată, au fost întocmite grafice de conformare pentru remedierea deficiențelor.

„Inspectorii sanitari au găsit la aceste unități clădiri improprii pentru desfășurarea procesului educațional, cu un grad avansat de degradare, cu săli de clasă subdimensionate, iluminate natural insuficient, spații de depozitare necorespunzătoare pentru depozitarea produselor alimentare distribuite elevilor în cadrul Programului „Lapte și corn”, disfuncționalități în sistemul de alimentare cu apă potabilă (hidrofor defect), closet neîntreținut igienic și neasigurat cu punct de alimentare cu apă potabilă. Numărul insuficient de obiecte sanitare, lipsa produselor dezinfectante și procesul de învățământ desfășurat în două schimburi (8-11.50 și 12-16) au completat lista neregulilor găsite care au dus la suspendarea autorizațiilor sau în cel mai bun caz, aplicarea avertismentelor” a precizat Mihaela Topliceanu, purtător de cuvânt al DSP Vaslui.

Unitățile de învățământ se pot reautoriza după remedierea deficiențelor. Însă chiar dacă autoritățile locale nu vor lua nici o măsură în acest sens, aceste unități școlare vor rămâne deschise în continuare iar copiii vor învăța în aceleasi condiții.

Situația este mai îngrijorătoare de la an la an

Dacă anul trecut, în urma controalelor celor de la DSP doar la opt unități școlare au fost retrase autorizațiile sanitare de funcționare, anul acesta numărul se ridică la 20. La fel și în cazul avertismentelor aplicate, anul trecut 17 unități de învățământ primind avertismente pentru nereguli, spre deosebire de anul acesta când s-au aplicat nu mai puțin de 71. Acest lucru denotă faptul că, în loc să se remedieze lucrurile la școlile din județ astfel încât totul să se desfășoare așa cum ar fi normal, fără lipsuri și nereguli, situația se înrăutățește de la an la an.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button