Risc maxim în curtea școlii!
De când a început anul școlar, copiii fac coadă la cabinetul medical. Zilnic vin cu julituri, vânătăi, zgârieturi. Această problemă persistă de mai bine de zece ani, timp în care s-a încercat rezolvarea ei pe toate căile, însă fără succes până acum.
Andrei ARSENE
Curtea Școlii „Episcop Iacov Antonovici” (Școala nr. 8) Bârlad arată ca un maidan uitat de timp. Covorul asfaltic nu a fost reparat niciodată de la înființarea școlii (anii ’70), așa încât acum e plin de gropi, de bucăți de ciment, de asfalt, de bolovani.
De când a început anul școlar, copiii fac coadă la cabinetul medical. Zilnic vin cu julituri, vânătăi, zgârieturi. Orele de sport se desfășoară ca vai de ele, grija profesorilor și a elevilor nemaifiind executarea exercițiilor ci aceea de a nu se accidenta. Despre meciuri de volei, handbal, fotbal nici nu poate fi vorba. Cei mai expuși pericolelor sunt mititeii de la clasele pregătitoare, unde mulți nici nu au împlinit vârsta de șase ani. Noroc că vine iarna, care adună elevii în clase pentru o partidă de șah în timpul orei de sport.
Această problemă persistă de mai bine de zece ani, timp în care s-a încercat pe toate căile ca terenul să fie asfaltat, după cum spun cadrele didactice de aici. Atât fosta conducere, cât și actuala, au făcut demersuri pentru a face ceva cu terenul de sport și platoul de la intrare.
În 2007, a fost începută o corepondență cu reprezentanții Companiei Naționale de Investiții privind construirea unei săli de sport, însă școala nu a primit decât promisiuni. Ulterior, conducerea școlii a făcut adrese către Ministerul Educației (2010) și către Ministerul Dezvoltării (2011), dar totul a rămas fără răspuns.
Bătaia de joc de la București a atins apogeul în 2012, când Ministerul Educației, în încercarea de a se spăla pe mâini, a decis că răspunderea este a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui, ca și cum ministerul ar fi fost în subordinea inspectoratului, și nu invers. ISJ Vaslui a solicitat școlii ca, împreună cu autoritățile loale, să realizeze un proiect pentru o finanțare europeană. În paralel, coducerea școlii a făcut mai multe adrese către Primăria Bârlad pentru asfaltarea curții.
”Primăria mi-a oferit tot sprijinul în ceea ce privește realizarea proiectului pentru sala de sport, însă pentru asfaltarea avem promisiuni tocmai pentru anul 2015”, ne-a declarat Georgel Bradu, directorul școlii.
După începerea noului an școlar, conducerea istituției a mai făcut o adresă către primărie, pentru a reface covorul asfaltic pe suprafața de 2.000 de metri pătrați. Deocamdată, doar promisiuni.
vedeţi şcoala 2, cea nouă, e raiul câinilor maidanezi! şi acolo este pericol, domnule jurnalist! veniţi să faceţi poze, la centrala veche sunt numai puricoşi graşi.
Mai era un prof,deromana pe la o scoala,nu vreau sa-i dau numele,adica era profesoara,daca inj pauza nu erau cu o carte in mana,o incurcai,te asculta la romana pana iti punea 2 si te freca asa,vreo 1-2 saptamani,asa si cu ,nebuni la cap,delegat,lasa sa zburde,nu vedeti astea care nu fac miscare,manaca pizza si produse fast-food sunt grasi si habar nu au sa mearga pe strada,generatia copy.paste,stiu doar internet,jocuri,facebook si alte lucruri si ei habar nu au,aia mai destepti sunt cu droguri,bautura,voma si scandal,amenzi.Nu se poate asa ceva,nu se pot numi generatii astfel de specimene
In loc sa stea in sala de clasa si sa se pregateasca pentru viitoarea ora, ei zburda pe afara, inca mai traiesc in lumea lui Creanga :)) se cred si eu vreun Nica
sincer mai bine asa decat sa vina fete violate prin baie cum s-au auzit cazuri