Nu se pune problema unei greve
Profesorii continuă discuțiile cu guvernul privind reîntregirea salariilor.
Sindicatele din învățământ sunt în continuă negociere cu Guvernul României privind reîntregirea salariilor, astfel că nu se pune problema unei greve. O echipă reprezentativă la nivel național se întâlnește periodic și discută cu reprezentanții guvernului și până acum totul pare să meargă conform planurilor sindicaliștilor.„Deocamdată sunt semnale pozitive din partea negociatorilor, suntem pe un drum bun și sperăm ca în mod treptat revendicările noastre să fie rezolvate”, ne-a declarat Mircea Marinescu, președintele sindicatului de învățământ „Tutova” Bârlad.
Deși reducerea salarială a fost de 25% aceasta s-a resimțit a fi, real, în jur de 40%. Până acum sindicatele au reușit să recupereze în jur de două treimi din ceea ce s-a luat acum câțiva ani, dar se speră ca până la sfârșitul anului școlar să se reîntregească salariile. Acum totul stagnează și din cauza alegerilor prezidențiale, perioadă în care nu se pot face modicăficări privind salarizarea bugetarilor, dar din 1 ianuarie această problemă se va debloca, iar negocierile vor continua.
Singura condiție ca să fie grevă este dată de negocierea de anul viitor. În cazul în care sindicatele și guvernul nu se înțeleg, se va ajunge la proteste, a mai spus Marinescu. (A.A.)