La alegerile pentru Președintele României din anul 2025, în județul Vaslui vor exista 552 de secții de votare. În ordine numerotării, primele două secții se găsesc la Casa de Cultură a Sindicatelor „Constantin Tănase”, iar ultima, cu numărul 552, în satul Simila din comuna Zorleni.
Lista secțiilor de votare organizate în țară pentru alegerile prezidențiale din anul 2025 poate fi consultată pe site-ul Autorității Electorale Permanente.
„Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.979 de secții de votare. Precizăm că Autoritatea Electorală Permanentă administrează Registrul secțiilor de votare din țară, o bază de date centralizată privind delimitarea, numerotarea, sediile și dotarea secțiilor de votare. Totodată, în conformitate cu prevederile Legii nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare, numerotarea secțiilor de votare din țară se actualizează de către AEP la nivelul fiecărui județ, respectiv al municipiului București, începând cu localitatea reședință de județ și continuând cu cele din municipii, orașe și comune, în ordinea alfabetică a acestora. În municipiile cu subdiviziuni administrativ-teritoriale, numerotarea se face cu respectarea ordinii acestor subdiviziuni”, potrivit unui comunicat de presă.
Numerotarea secțiilor de votare organizate pe teritoriul României a fost aprobată prin Hotărârea Autorității Electorale Permanente nr. 12/2025.