A murit fostul primar Aurel Găvan
Ieri dimineață, Aurel Găvan, fost primar al Bârladului în legislatura 1992 – 1996, a încetat din viață. Anul acesta, pe 2 septembrie, ar fi împlinit 67 de ani. Suferea de multă vreme de o boală incurabilă, pentru care a fost deseori spitalizat.
Aurel Găvan a fost primul primar al Bârladului ales în mod democratic. Înainte ca bârlădenii să-l aleagă în funcția de edil-șef al orașului, Găvan a fost deputat (1990 – 1992) în primul Parlament al României de după ’89, din partea Frontului Salvării Naționale (FSN). În perioada 1996 – 2000 a fost consilier local, iar între 2000 și 2004 a ocupat funcția de consilier județean, din partea Partidului Democrat. De altfel, chiar dacă, pentru o scurtă perioadă de timp a ales să se desprindă de partid pentru a-l urma pe Petre Roman la Forța Democrată, numele lui Găvan este puternic legat de cel al PD. A fost șeful organizației de la Bârlad timp de 12 ani, din ’92 și până în 2002.
Simona MIHĂILĂ
În tot acest timp, nu s-a dezis de partid nici măcar după alegerile parlamentare din 1996, când Aurel Găvan a ieșit senator, iar conducerea de atunci a PD, având avantajul unei legi incoerente, l-a sacrificat pe Găvan în favoarea unui alt candidat.
Apropiații fostului primar spun că acesta a fost un moment de maximă mâhnire pentru Găvan. Profund dezamăgit și rănit, el nu a reușit să uite niciodată palma pe care PD i-a dat-o atât lui, cât și electoratului care l-a votat.
Un mandat fructuos în fruntea Bârladului
În legislatura ’92 – ’96, Bârladul a făcut salturi spectaculoase din punct de vedere edilitar-gospodăresc. De numele lui Găvan sunt legate investiții majore, esențiale, pentru nivelul de confort și civilizație al bârlădeanului.
A fost perioada când gazul metan a ajuns în casele a 90% din populația Bârladului. În momentul când Găvan a fost învestit în funcție, conducta de gaz metan se afla la intrarea în oraș, la IRB. Intervențiile pe lângă ministerele de resort și un proiect bine pus la punct i-a convins pe guvernanți să aloce orașului sumele necesare extinderii rețelei de gaze.
Fără falsă modestie, Găvan obișnuia să facă o glumă, în multe dintre ieșirile sale publice, spunând că „GN” (gaze naturale), vestitele inițiale de pe conductele galbene sunt, de fapt, inițialele numelui său: „Sper ca bârlădenii să nu uite vreodată că GN înseamnă Găvan Neculai. Adică cel care i-a scăpat de cozile la butelie”.
Tot în timpul mandatului său a fost demarată una dintre investițiile uriașe ale Bârladului: supralărgirea Bulevardului Republicii. Găvan a reușit să atragă de la bugetul de stat sumele necesare supralărgirii a peste trei kilometri din principala arteră a urbei, prilej cu care au fost amenajate patru benzi de circulație: între zona centrală și IRB (2,3 km) și între fosta clădire a Școlii nr. 2 și fabrica de confecții (aproape un kilometru).
Marele vis a lui Găvan a fost acela de a asigura transportul local cu troleibuzul. A reușit să realizeze o parte din acest proiect, prin plantarea stâlpilor de electricitate necesari unui asemenea tip de transport, stâlpi care, la ora actuală, servesc iluminatului public la un nivel avansat.
„A realizat extrem de multe lucruri. E important să se știe că, în afară de aceste investiții, tot lui i se datorează alimentarea cu apă potabilă a Bârladului de la barajul Cuibul Vulturilor, care asigură 60% din necesarul de apă al orașului, precum și lucrările de modernizare ale stațiilor de tratare și de epurare a apei; renovarea și redotarea Bibliotecii «Stroe S. Belloescu» și multe altele. Pentru noi, foștii săi colegi, dispariția lui este o pierdere foarte mare”, ne-a declarat Constantin Corneliu Pleșu, co-președinte PNL Bârlad și cel care i-a urmat lui Găvan la conducerea PD.
Supralargirea Bulevardului Republicii a inceput inainte de 1989, Popa era atunci primar, prima zona largita a fost in zona spitalului, apoi au contribuit si alti primari, in afara lui Juverdeanu, care nu a facut nimic. De pe timpul lui Craus s-a ajuns cu largirea in in dreptul Strandului, de atunci nimeni nu mai continuat largirea pana la intersectia cu soseaua spre Murgeni, cum era planificat initial, desi de aici pana la intersectie nu mai e (numai) treaba primarului.