ANAF a publicat ordinul privind noul formular al declaratiei 101 privind impozitul pe profit aferent anului 2014/Se aduc si cateva modificari in ceea ce priveste sumele declarate prin declaratia 100
In Monitorul Oficial de luni, 5 ianuarie 2015, s-a publicat un ordin al ANAF cu noul formular al declaratiei 101 privind impozitul pe profit aferent anului 2014. Se aduc si cateva modificari in ceea ce priveste sumele declarate prin declaratia 100 aferenta bugetului de stat.
Ordinul publicat luni actualizeaza formularele:
a) Declaratie privind impozitul pe profit cod 14.13.01.04″, ocazie cu care se aproba un nou formular al declaratiei anuale de impozit pe profit formular 101;
b) se modifica procedura de declarare pentru mai multe categorii de impozite declarate la buget prin formularul „Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat cod 14.13.01.99/bs”.
Acestea se refera in principal la declararea impozitului pe venitul din dividende distribuite la persoanele fizice, impozitul pe venitul din dobanzi, impozitul pe venitul din premii, impozitul pe veniturile din alte surse datorat de persoanele fizice.
Tot acest act normativ modifica modul de declarare la bugetul de stat a contributiei pentru finantarea unor cheltuieli in domeniul sanatatii, cunoscuta ca taxa claw-back.
Cateva aspecte privind fiecare dintre aceste formulare:
Declaratia privind impozitul pe profit anual 101 se va depune in functie de regimul fiscal al contribuabilului, astfel:
- pana in data de 25 februarie 2015, de catre asociatii si fundatii, persoane fara scop patrimonial;
- pana in data de 25 februarie 2015, de catre contribuabilii platitori de impozit pe profit care obtin majoritatea veniturilor din cultura cerealelor, cultura plantelor tehnice si a cartofului, pomicultura si viticultura;
- pana in data de 25 martie 2015, de catre contribuabilii platitori de impozit pe profit, ce au exercitiul fiscal acelasi cu anul calendaristic. In aceasta categorie, regasim marea majoritate a contribuabililor platitori de impozit pe profit;
- contribuabilii platitori de impozit pe profit, ce au un exercitiu fiscal diferit de exercitiul calendaristic, depun declaratia 101 pana pe data de 25 a celei de-a treia luni de la inchiderea exercitiului fiscal modificat;
- persoanele juridice care se dizolva cu lichidare pe parcursul anului, au obligatia sa depuna Declaratia anuala de impozit pe profit pana cel tarziu la data depunerii situatiilor financiare lichidative.
De ce este necesara modificarea declaratiei 101?
Modificarea actualului formular s-a impus din urmatoarele considerente principale:
a) existenta scutirii la plata a profitului reinvestit, aplicabila de la 01 iulie 2014;
b) existenta mai multor categorii de venituri neimpozabile introduse in legislatie de la 01 ianuarie 2014, cum ar fi veniturile din cedarea participatiilor la o societate afiliata din Romania sau din Comunitate, cand cedentul detine mai mult de 10% din capitalul social al societatii la care se cesioneaza participatia, pe o perioada mai mare de 1 an;
c) alte situatii punctuale, cum ar fi deducerea unei sponsorizari pe o perioada de 7 ani sau o noua procedura de inregistrare a cheltuielii cu ajustarea TVA cand legislatia taxei pe valoarea adaugata o impune.
Ca si in anii precedenti, declaratia se poate depune la organul fiscal competent, in format pdf cu fisier xml atasat, direct la registratura organului fiscal, pe suport CD si hartie sau prin transmitere electronica la distanta. Material realizat cu sprijinul consultantului fiscal Adrian Benta.
Sursa: hotnews.ro