Business
Profitul Chevron s-a prabusit din cauza pretului petrolului. Cat a pierdut gigantul energetic american
Profitul Chevron, al doilea mare grup energetic din SUA in functie de capitalizare, dupa Exxon Mobil, a scazut in trimestrul patru cu 30%, de la 4,93 miliarde de dolari in urma cu un an la 3,47 miliarde de dolari, cel mai redus nivel din ultimii cinci ani, din cauza declinului cotatiilor petrolului.
Rezultatul este totusi peste asteptarile analistilor intervievati de MarketWatch.
La nivelul anului 2014, Chevron a obtinut un profit net de 19,2 miliarde de dolari, in scadere cu 10,3% fata de 21,4 miliarde de dolari in 2013.
Grupul a obtinut in trimestrul patru venituri totale in valoare de 46,1 miliarde de dolari, cu 17,2% mai mici fata de 56,1 miliarde de dolari in intervalul simular al anului anterior. In 2014, veniturile Chevron au scazut cu 7,4%, la 211,9 miliarde de dolari, de la 228,8 miliarde de dolari in 2013.
Cursul valutar a avut o contributie de 432 de milioane de dolari la profitul Chevron in trimestru patru, fata de 202 milioane de dolari cu un an in urma.
Investitiile de capital al Chevron vor fi in acest an de 35 de miliarde de dolari, cu 13% mai mici fata de 2014.
Chevron a extins investitiile in proiecte marine de mare adancime, in conditiile in care preturile titeiului au scazut cu aproape 60% din iunie 2014.
In decembrie, Chevron a inaugurat productia la exploatarea Jack/St. Malo din Golful Mexic, proiect de 7,5 miliarde de dolari care, potrivit estimarilor, va produce petrol si gaze timp de patru decenii. La inceputul acestei saptamani, Chevron a convenit sa cumpere participatii la doua perimetre din Golful Mexic, de la grupul BP.
Presedintele si directorul general al Chevron, John Watson, a declarat ca vrea ca productia mondiala a grupului sa creasca cu peste 20% pana la sfarsitul anului 2017.
In Romania, Chevron a finalizat in iulie 2014 activitatile de explorare la prima sonda din Romania, in localitatea Silistea-Pungesti, judetul Vaslui, dupa doua luni de foraj la adancimi de 3.000 de metri.
Compania americana mai detine alte trei acorduri de mediu in judetul Vaslui pentru explorarea gazelor de sist in localitatile Paltinis – Bacesti, Popeni – Gagesti si Puiesti. De asemenea, compania a mai obtinut anul trecut si cea de-a doua autorizatie de construire pentru amplasarea unei noi sonde de explorare, in perimetrul detinut la Puiesti.
Dupa ce Chevron a obtinut, in 3 octombrie 2013, autorizatie de construire pentru amplasarea in judetul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de sist in Romania, la Pungesti au avut loc mai multe proteste violente ale localnicilor.
Sursa: incont.ro