Peste două săptămâni, încep înscrierile la clasa pregătitoare
Ministerul Educației a publicat proiectul calendarului de înscriere și proiectul metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2015-2016. Conform calendarului, părinții vor putea să completeze cererile pentru înscrierea copiilor la clasa pregătitoare în perioada 16 februarie – 6 martie, repartizarea copiilor în școli făcându-se în perioada 9 – 13 martie. Candidații înmatriculați, numărul de locuri rămase libere și lista copiilor neînscriși după prima etapă de înscriere se vor afișa pe 14 martie.
Potrivit proiectului de calendar, pe 9 februarie, școlile trebuie să afișeze circumscripțiile școlare și numărul de clase pregătitoare, între 11 și 20 februarie are loc „Ziua porților deschise” în care părinții, copiii și toți cei interesați au posibilitatea de a vizita școlile cu clase pregătitoare, de a vedea spațiile dedicate copiilor și de a discuta cu conducerea unității, între 10 februarie și 4 martie va avea loc evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor pentru care părinții au solicitat acest lucru, între 10 februarie și 5 martie rezultatul evaluării psihosomatice a copilului este comunicat, în scris părintelui care a solicitat evaluarea, iar între 16 februarie și 6 martie se vor completa cererile tip de înscriere la clasa pregătitoare.
Copiii care împlinesc vârsta de șase ani până pe 31 august 2015 vor fi înscriși în clasa pregătitoare, conform metodologiei propuse de Ministerul Educației. Totuși, în cazul copiilor care împlinesc șapte ani până pe 31 august, dar care n-au fost înscriși în învățământul primar în anul școlar 2014-2015, părinții vor putea opta pentru clasa I. În clasa pregătitoare, vor mai putea fi înscriși și copiii care împlinesc vârsta de șase ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie, însă numai dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. (R.N.)