Legendele Bârladului – Cotul Negru, cartierul băieților răi

Simona MIHĂILĂ

„Legendele Bârladului”, serialul care a debutat săptămâna trecută în ziarul nostru și prin intermediul căruia ne-am propus să scuturăm de colbul trecutului poveștile demult uitate ale unor locuri care au făcut istorie în urbea noastră, poposește astăzi în Cotul Negru.

Este un străvechi cartier ce apare menționat în documente încă din secolul al XIX-lea, mai exact în „Tabla măsoriștei târgului de la 1815 pe toate mahalalele mărginașe și Vatra Veche”. Pe atunci, zona care includea Cotul Negru se numea Mahalaua din Sus de Cacaina (sau Mahalaua din Sus până în Cacaina), deoarece este foarte aproape de pârâul Valea Seacă, pe care bârlădenii îl știu de secole sub denumirea de Gârla Cacaina.

În acele vremuri, orașul nu era împărțit pe cartiere (așa cum se spune astăzi), ci pe ulițe și mahalale: Ulița Veche, Ulița Mare, Ulița Nouă, Ulița Armenească, Ulița Strâmbă, Mahalaua din Jos de Cacaina, Mahalaua de Jos de Podul Domnesc (zona Vasile Pârvan), Mahalaua Podeni, Mahalaua Munteni, Mahalaua din Jos spre Ocolul de vite (de la Biserica Sf. Dumitru până la Uzina de apă), Mahalaua din Jos de Poșa Veche (Cerbul de Aur), Mahalaua din Jos spre Promoroaci (Prodana).

Mahalaua din Sus de Cacaina, alături de Munteni și Podeni, este singura care și-a păstrat granițele din vechime, celelalte fiind dizolvate odată cu dezvoltarea și extinderea urbei.

Cotul Cacainei

Cotiturile „negre” ale Cacainei

Nu se știe exact când localnicii au ales să-i spună Cotul Negru. În orice caz, cu mult înainte de 1900. Nici motivele nu se cunosc cu exactitate. Istoricii susțin că numele a fost dat de traiectoria pârâului Valea Seacă, în timp ce bătrânii au două explicații: una e legată de un fenoment meteorologic care, atunci când apare, transformă zona într-un anumit fel, iar cealaltă ține de o tradiție care s-a păstrat chiar și după 1950.
Opinia istoricilor este singura teorie care poate fi probată. Cacaina, care se desprinde de Râul Bârlad în partea de est a orașului (undeva la granița dintre Podeni și Munteni), taie centrul orașului pe lângă fostul cinematograf „Victoria”, urcă și străbate câteva străzi de la baza Cartierului Deal.
„În zona Poradim, se observă o cotitură bruscă și destul de strânsă a pârâului. Văzut de undeva de sus, Cotul Negru apare cuibărit în curbura („cotul”) pârâului”, explică istoricul Oltea Rășcanu Gramaticu.
Așadar, „negru” are aici sensul de ferit, dosnic, obscur.

Negura dintre Perieni

Pădurea care unește Cotu Negru de satul Perieni și care cufunda deseori în ceață cartierul bârlădean

În ceea ce privește prima dintre cele două explicații „populare”, ca să le spunem așa, este un fenomen meteo pe care l-au apucat doar cei mai bătrâni dintre noi și părinții acestora. Se știe că din capătul acestui cartier pornește o pădure foarte întinsă care leagă Bârladul de Perieni. Cândva, pe această fâșie erau cultivați foarte mulți peri, de aici trăgându-i-se denumirea de Valea Perilor (de unde și numele comunei). Mulțimea de copaci făcea ca zona să fie ceva mai răcoroasă ca restul urbei, însă principalul efect era persistența ceții peste Cotul Negru. Din cauza negurii care învăluia cartierul, văzut de departe sau de sus, acesta părea foarte întunecos. departe părea foarte întunecos.

„Cotenii” – cei mai vânjoși dintre bărbații târgului

Bârlădenii sunt însă teribil de fascinați de povestea unei tradiții căreia i s-a dus vestea și dincolo de granițele urbei și de care lumea mai vorbește și astăzi. Pe vremuri, pășunea orașului era aprig disputată în fiecare an de toți crescătorii de vite. Aceasta nu era administrată de primărie, ci câștigată pentru un an de … cel mai bătăuș bărbat. Era mare lucru să administrezi pășunea, deoarece pe lângă că treceai foarte important în breasla crescătorilor de animale, în buzunarul tău intrau toate taxele de pășunat.

Așa că, primăvara sau toamna, erau organizate bătăi crunte, în care evoluau cei mai vânjoși bărbați ai târgului. Se băteau cu pumnii, cu picioarele, cu bâtele, cu lanțurile, cu pietre. Totuși, se pare că exista un oarecare regulament ce impunea la un moment dat niște limite, pentru că nimeni nu-și amintește ca vreodată să fi fost omorât vreun om.
Cu toate acestea, erau destui care se întorceau acasă fără dinți, cu oase rupte sau plini de sânge. De cele mai multe ori, din bătăile acestea nemiloase au ieșit învingători „cotenii”, adică bărbații din Cotu Negru. În timp, li s-a dus vestea de cei mai vânjoși, cei mai aprigi și cei mai răi din Bârlad.
Cetățenii orașului se temeau de ei și rareori îndrăzneau să treacă prin cartier. Se spune că de aceea l-au și botezat așa. Firește, în timp, povestirile despre „coteni” au fost exagerate de oameni și, mulți care nu cunoșteau adevărul, trăiau cu impresia că acest cartier ascunde cei mai mari „cuțitari”.
Peste ani, obiectul concursurilor de bătăi s-a pierdut, însă tradiția a rămas și s-a respectat până mai târziu de 1950. An de an, erau organizate bătăi între cartiere. Mai întâi pentru fete, mai apoi, pur și simplu, pentru „a ține frica”, adică pentru a ști de frică.
După „coteni”, cel mai adesea au „ținut frica” muntenii, adică cei din Cartierul Munteni. Era o dovadă de bărbăție să te înscrii într-o asemenea competiție, în care niciodată forțele de ordine nu s-au amestecat.