Home » Justitie » Șase ani de închisoare pentru crimă!

Șase ani de închisoare pentru crimă!

de Marian MOCANU

Hușeanul care și-a înjunghiat colegul de muncă din cauza unei dispute a fost condamnat la șase ani de închisoare, din pedeapsa maximă, de 20 ani, fiindu-i deduse, conform cererii procurorilor, două treimi, pentru faptul că și-a recunoscut vina și pentru că a fost provocat de victimă. În plus, va trebui să plătească 40.000 lei despăgubiri morale familiei victimei, respectiv părinților și surorilor victimei, plus alte circa 5.000 lei daune materiale.

În luna august a anului trecut, între doi colegi de la Petal SA Husi a avut loc o altercatie, pe fondul unor glume „colegiale” făcute în legătură cu relația unuia dintre ei și o colegă de serviciu. Ulterior, la iesirea de la muncă, victima, Cristian Marica, a sărit la bătaie la Adrian Prodan, lovindu-l de mai multe ori cu pumnii în față și încercând să-l scoată din mașina în care se afla. Acesta, de frică, a scos briceagul și l-a înjunghiat de mai multe ori pe colegul său, una dintre lovituri fiind în zona inimii, lama pătrunzând prin stern în ventricolul stîng. Lovitura a fost extrem de violentă: cutitul, practic, i-a trecut prin osul sternului.

Medicii de la spitalul Municipal Huși au depus toate eforturile pentru a-l salva pe Cristian Marica, medicul urgentist Oana Corlat, readucându-l la viață după trei stopuri cardiace.

„În momentul în care s-a încercat trimiterea sa la Iași, cu elicopterul SMURD, ținând cont de faptul că nu poate face fată drumului, am decis să îl operăm. Mai mult de o oră s-a acționat, cu masaj cardiac, cu tot ce trebuie, am sperat cu toții până în ultima clipă, dar, din păcate, inima lui nu a mai vrut să înceapă din nou să bată”, explica atunci chirurgul Nelu Tătaru, din cadrul Spitalului Municipal Husi, modul în care s-a încercat salvarea victimei.

Trimis în judecată pentru infracțiunea de omor, faptă pedepsită de lege cu închisoare pe o perioadă între 10 și 20 ani, Adrian Prodan a ales calea procedurii simplificate, recunoscând în totalitate faptele. Procurorul de caz a cerut aplicarea unei pedepse privative de libertate pentru faptele comise, cu reducerea cu o treime a pedepsei pentru faptul că acesta a recunoscut faptele și cu încă o treime pentru faptul că a fost provocat de victimă, care i-a aplicat mai multe lovituri.

Ținînd cont de aceste lucruri, judecătorii Tribunalului Vaslui au decis condamnarea la o pedeapsă de șase ani de închisoare cu executare și interzicerea drepturilor civile timp de trei ani după executarea pedepsei. În plus, judecătorii au decis ca, pe lângă circa 5.000 lei despăgubiri materiale, Prodan va trebui să achite alte 40.000 lei despăgubiri morale familiei victimei, respectiv părinților, câte 15.000 lei, și câte 5.000 lei celor două surori.

Inițial, familia ceruse drept despăgubiri morale cîte 50.000 lei pentru fiecare din cele patru persoane care s-au constituit parte civilă în proces, respectiv părinții și suroriloe victimei. Sumele cerute drept despăgubiri sunt mult peste posibilitățile familiei, Prodan, tată a trei copii, trăind împreună cu familia într-o locuință închiriată, singura sa sursă de venit fiind salariul de muncitor la SC Petal SA.

de Marian MOCANU Hușeanul care și-a înjunghiat colegul de muncă din cauza unei dispute a fost condamnat la șase ani de închisoare, din pedeapsa maximă, de 20 ani, fiindu-i deduse, conform cererii procurorilor, două treimi, pentru faptul că și-a recunoscut vina și pentru că a fost provocat de victimă. În plus, va trebui să plătească 40.000 lei despăgubiri morale familiei victimei, respectiv părinților și surorilor victimei, plus alte circa 5.000 lei daune materiale. În luna august a anului trecut, între doi colegi de la Petal SA Husi a avut loc o altercatie, pe fondul unor glume „colegiale” făcute în legătură…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile