Cele mai promitatoare afaceri pentru femei
Afaceri pentru femei. Anul trecut, cel mai mult au crescut construcțiile de locuințe și clădiri rezidențiale, industria auto și exporturile destinate zonelor din afara UE. Așadar, afacerile legate de casă și mașină, dar și producția de articole hand-made (foarte apreciate în Europa, dar mai ales pe alte continente) au cele mai mari șanse de succes în 2015. Un alt numitor comun al acestor domenii este că sunt preferate în general de femei.
Dacă în calitate de angajate femeile sunt – în foarte multe cazuri – dezavantajate față de bărbați, în business lucrurile stau ceva mai bine, doamnele și domnișoarele lansate pe cont propriu bucurându-se de mai mult respect. Vă prezentăm, în continuare, domeniile cele mai promițătoare pentru afaceri pentru femei în anul 2015.
Afaceri pentru femei. Businessuri în casă nouă
Decorațiunile interioare (sau producția de astfel de articole), consultanța în designul casei, restaurarea sau restilizarea de mobilier, dar și amenajările exterioare, cum ar fi designul de grădină și chiar cultivarea de flori au mari șanse să se bucure de cerere garantată. Motivul: în 2014 s-au construit cu 32% mai multe locuințe noi decât în 2013, arată statisticile oficiale. Tot pentru noile case am putea identifica o cerere mare și la articole textile cum ar fi perdele, cuverturi, carpete, covoare, lenjerie de pat etc. Comerțul sau producția acestor articole au, deci, șanse de succes ca afaceri pentru femei, dar și business-urile care se ocupă de micile ajustări (tivuiri, aplicații, broderii etc.) ar putea să dea rezultate.
Afaceri pentru femei. Mai multe mașini, mai multe oportunități
Tot în 2014 au crescut și înmatriculările de autovehicule, atât din cele destinate transportului de pasageri, cât și la cele pentru marfă. Vă întrebați ce pot face femeile întreprinzătoare pentru industria auto? Iată câteva afaceri pentru femei: spălătorii (atenție, există și francize care asigură spălarea uscată), producția/comerțul de huse și perdeluțe de interior, producția/comerțul de prelate personalizate sau producția de odorizante, suporți de bord ori diverse accesorii necesare confortului șoferilor și pasagerilor.
Sursa: money.ro