Home » Sanatate » Doi copilași arși pe față, abdomen și mâini, transportați la spital

Doi copilași arși pe față, abdomen și mâini, transportați la spital

de Simona MIHĂILĂ

Inconștiența unor părinți a nenorocit pe viață doi copilași mici, care, lăsați nesupravegheați în casă, aproape că au ars de vii. Nenorocirea s-a întâmplat ieri dimineață, în satul Cepești, comuna Bogdănița, în urma unui incendiu care a izbucnit cel mai probabil din cauza unui coș de fum neprotejat termic.
Copilașii – un băiețel de 3 ani și jumătate și sora lui, de numai un an și jumătate – au fost scoși din mijlocul flăcărilor mai mult morți decât vii, de către vecinii care au observat norii de fum ieșind pe ferestre. Aceștia au sunat imediat la 112, iar în scurt timp la fața locului au sosit un echipaj de stingere de la Detașamentul de Pompieri Bârlad, dar și echipaje de la Serviciul de Ambulanță și de terapșie intensivă mobilă.
Din cauza arsurilor de gradele II și III pe față, abdomen, mâini și picioare, băiețelul a fost transportat cu un elicopter SMURD la București. Fetița a suferit arsuri de gradele I și II pe față și abdomen, motiv pentru care a fost transportată cu ambulanța SMURD la Iași.
„Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite, afectate fiind tavanul și o canapea din dormitorul în care se aflau minorii. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de un coș de fum neprotejat termic față de elementele combustibile ale planșeului”, se arată în comunicatul remis de Compartimentul de relații publice din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” Vaslui .

de Simona MIHĂILĂ Inconștiența unor părinți a nenorocit pe viață doi copilași mici, care, lăsați nesupravegheați în casă, aproape că au ars de vii. Nenorocirea s-a întâmplat ieri dimineață, în satul Cepești, comuna Bogdănița, în urma unui incendiu care a izbucnit cel mai probabil din cauza unui coș de fum neprotejat termic. Copilașii - un băiețel de 3 ani și jumătate și sora lui, de numai un an și jumătate - au fost scoși din mijlocul flăcărilor mai mult morți decât vii, de către vecinii care au observat norii de fum ieșind pe ferestre. Aceștia au sunat imediat la 112,…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Simona Vasile

%d blogeri au apreciat: