Home » National » Eduard Hellvig, nominalizat la șefia SRI. Iohannis: Am căutat pe cineva pregătit/ Hellvig, despre prioritățile SRI: Combaterea corupției și întărirea statului de drept. CINE este Hellvig

Eduard Hellvig, nominalizat la șefia SRI. Iohannis: Am căutat pe cineva pregătit/ Hellvig, despre prioritățile SRI: Combaterea corupției și întărirea statului de drept. CINE este Hellvig

Președintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, joi, pe europarlamentarul PNL Eduard Hellvig pentru funcția de director al Serviciului Român de Informații. Hellvig s-a declarat onorat de nominalizarea la SRI, apreciind că în perioada următoare sunt esențiale două coordonate de acțiune: combaterea corupției și dezvoltarea capacităților de apărare a siguranței naționale.

UPDATE 19:00 – Cine este Eduard Hellvig – Biografie și declarație de avere

Europarlamentarul Eduard Hellvig, vicepreședinte PNL, nominalizat deKlaus Iohannis pentru șefia SRI, a fost deputat și ministru în Guvernul Ponta, de unde s-a retras după ce a fost acuzat de incompatibilitate. Este considerat un apropiat al președintelui încă dinaintea campaniei electorale din 2014.

Eduard Hellvig are 40 de ani și a fost ministru al Dezvoltării în primul guvern condus de Victor Ponta, până la alegerile parlamentare din 2012, când s-a retras din Cabinet în urma acuzațiilor de incompatibilitate formulate de Agenția Națională de Integritate (ANI).

UPDATE 18:34 – Hellvig, despre prioritățile SRI: Combaterea corupției și întărirea statului de drept

Eduard Hellvig a afirmat, joi, că este onorat de nominalizarea la SRI, apreciind că în perioada următoare, în cadrul eforturilor pentru întărirea statului de drept, sunt esențiale două coordonate de acțiune: combaterea corupției și dezvoltarea capacităților de apărare a siguranței naționale.

„Sunt onorat de încrederea pe care mi-a acordat-o președintele României, domnul Klaus Iohannis, prin nominalizarea pentru funcția de director al Serviciului Român de Informații. Sper ca, la rândul lor, membrii Parlamentului mă vor considera potrivit pentru a îndeplini această responsabilitate”, a scris, joi, Eduard Hellvig, pe Facebook.

„Interesul național înseamnă, în actuala etapă a democrației românești și conform voinței cetățenilor, consolidarea statului de drept. De aceea, cred că prioritatea SRI în perioada următoare trebuie să fie consolidarea performanței – în cadrul eforturilor interne pentru întărirea statului de drept, dar și al unui context regional tensionat. Drept urmare, consider esențiale două coordonate de acțiune: combaterea corupției și dezvoltarea capacităților de apărare a siguranței naționale”, a mai scris el.

Actualul europarlamentar apreciază că „o democrație funcțională are resorturile necesare pentru ca statul și propriii cetățeni să se afle întotodeauna de aceeași parte a baricadei”. „Cu o condiție: ca toate instituțiile să acționeze conform regulilor democrației și ale societății deschise”, a subliniat Hellvig.

UPDATE 18:16 – Iohannis, despre nominalizarea lui Hellvig: Am căutat pe cineva pregătit, să vină cu calmul necesar

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, după ce a anunțat nominalizarea lui Eduard Hellvig la șefia SRI, despre motivul pentru care l-a ales pentru această funcție, că a căutat pe cineva pregătit, cu energie și care să aducă calmul necesar în acest spațiu.

Președintele Iohannis a precizat că nu a dorit să fac nominalizările pentru șefia SRI și SIE împreună, astfel că a anunțat doar nominalizarea la Serviciul Român de Informații (SRI), urmând ca în perioada irmăîtoare să facă o nominzalire și pentru Serviciul de Informații Externe (SIE).

Întrebat ce calități l-au recomandat pe europarlamentarul Eduard Hellvig pentru această funcție, Klaus Iohannis a spus: ”Atunci când m-am gândit la o persoană pe care să o propun ca director la SRI, am căutat pe cineva care este pregătit pentru o astfel de poziție, care are pregătirea necesară, are energia necesară, care cunoaște actorii politici, care are suficiente cunoștințe despre activitatea Serviciului și care este o persoană care vine să aducă calmul necesar în acest spațiu”.

Iohannis a mai arătat că, ”pe de altă parte, a căutat o persoană care pentru el reprezintă garanția unui parcurs de modernizare și de europenizare pentru acest Serviciu”.

”SRI a câștigat foarte mult ca și imagine publică în ultimii ani, a avut rezultate notabile, s-au făcut progrele semnificative. Toate acestea trebuie duse mai departe de cel care va fi director SRI”, a mai spus șeful statului.

El a spus că în cursul zilei a avut întâlniri cu liderii partidelor politice, cărora le-a adus la cunoștință intenția sa de nominalizare a lui Eduard Hellvig pentru funcția de director al Serviciului Român de Informații.

”Ambele servicii secrete au rămas în ultima perioadă fără directori, SRI și SIE. Din motive diferite, în ultimele săptămâni, datorită unor evoluții în viața politică și în mediul public, SRI a fost de foarte multe ori în atenția publicului. Am considerat că în această perioadă, este nevoie ca la SRI să existe o echipă completă, pentru a instaura calmul necesar acolo”, a spus președintele Iohannis, despre situația de la Serviciul Român de Informații.

Șeful statului a menționat că a decis să facă o nominalizare pentru poziția de director al SRI, în persoana lui Eduard Hellvig.

”În această seară am semnat scrisoarea către președinții celor două Camere ale Parlamentatului și l-am propus pe domnul Eduard Hellvig pentru poziția de director”, a ținut să anunțe Klaus Iohannis.

Iohannis a precizat că a vorbit, de asemenea, și cu președinții Camerei Deputaților și Senatului.

Președintele a mai spus că, probabil, în cursul săptămânii vitoare Parlamentul va lua în dezbatere propunerea sa pentru șefia SRI.

Întrebat despre persoana nominalizată pentru conducerea SIE, Iohannis a spus că nu a dorit să facă nominalizările împreună.

”În perioada următoare, la momentul potrivit, voi face și această nominalizare pentru SIE, ”, a adăugat Iohannis.

Funcția de director al SRI a rămas vacantă după ce George Maior a demisionat de la conducerea Serviciului, în 27 ianuarie. Interimatul funcției a fost asigurat după acest moment de generalul Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI.

Sursa: mediafax.ro

Președintele Klaus Iohannis l-a nominalizat, joi, pe europarlamentarul PNL Eduard Hellvig pentru funcția de director al Serviciului Român de Informații. Hellvig s-a declarat onorat de nominalizarea la SRI, apreciind că în perioada următoare sunt esențiale două coordonate de acțiune: combaterea corupției și dezvoltarea capacităților de apărare a siguranței naționale. UPDATE 19:00 - Cine este Eduard Hellvig - Biografie și declarație de avere Europarlamentarul Eduard Hellvig, vicepreședinte PNL, nominalizat deKlaus Iohannis pentru șefia SRI, a fost deputat și ministru în Guvernul Ponta, de unde s-a retras după ce a fost acuzat de incompatibilitate. Este considerat un apropiat al președintelui încă dinaintea…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: