Home » Justitie » Se așteaptă sentința în cazul Blembea!

Se așteaptă sentința în cazul Blembea!

de Marian MOCANU

Apărătorii bârlădeanului Marian Blembea, acuzat de dare de mită, consideră că a fost provocat de lucrătorii poliției judiciare și că ar trebui achitat. Blembea a dat 10.000 lei mită unor comisari de la Garda Națională de Mediu care l-ar fi amenințat că va primi amenzi de miliarde de lei vechi pentru nereguli găsite la societatea afaceristului bârlădean aflată deja în bârlădean. Blembea a dat mită pentru nimic, în condițiile în care firma lui nu mai avea activitate, iar orice sancțiune primită revenind în sarcina lichidatorului judiciar. Pronunțarea instanței în acest dosar urmează a fi dată pe data de 10 martie, la cererea apărătorilor care urmează a depune concluzii scrise.

În luna iulie a anului trecut, afaceristul Marian Blembea a fost acuzat de procurorii DNA pentru că a dat mită unor comisari ai Gărzii Naționale de Mediu veniți în control la societatea sa suma de 10.000 lei, băuturi aloolice și un parfum „de firmă” pentru a nu ca în procesul verbal de contravenție ce urma să fie încheiat de aceștia să nu fie trecute toate neregularitățile găsite la control.

Cei doi comisari ai Gărzii Naționale de Mediu, Coajă Nicolae Cristian și Dima Ancuța au organizat acest flagrant la cererea făcută de procurorii DNA Iași prin intermediul comisarului general, cei doi fiind instruiți, transportați la sediul din Bârlad a firmei lui Blembea și dotați cu aparatură de înregistrare furnizată de SRI pentru a putea proba vinovăția afaceristului bârlădean.

Ulterior flagrantului, Blembea a fost arestat preventiv, abia pe 4 februarie fiindu-i înlocuită această măsură cu cea de arest la domiciliu. Procesul afaceristului bârlădean arestat în luna iulie 2014 pentru că a dat mită 10.000 lei a continuat la Tribunalul Vaslui cu audierea ultimilor doi martori, care au arătat în fața instanței că cei doi comisari l-ar fi amenințat că-i desființează societatea și că-l „termină”, fiind pasibil de amenzi exemplare, de ordinul miliardelor de lei vechi. Acest lucru a fost declarat de atât de un lichidator judiciar din Focșani, Vasile Borcea, în a cărui birou au avut loc discuțiile între Blembea și comisarii de mediu, cât și de un partener de afaceri, Valeriu Nourescu, prezent la controlul efectuat cu o zi înainte la sediul firmei Ecodava SRL a afaceristului bârlădean, dar și la Focșani, la întâlnirea cu inspectorii de mediu.

Mită dată degeaba!

Cu toate că a fost sfătuit de Borcea, care era coleg de biorou cu lichidatorul firmei lui Blembea, să lase lucrurile să decurgă legal, eventuala amendă care ar fi căzut în sarcina lichidatorului judiciar, putând fi contestată, Blembea i-a spus că cei doi comisari „nu sunt mulțumiți, mai vor bani”, ulterior aducând din vehicolul propriu restul de 2.000 lei.

„În opinia mea, consider că amenințările comisarilor de la mediu nu au avut o bază legală, și au fost făcute doar pentru a-l speria pe Marian Blembea, în scopul de a-l determina să dea mită. În procedura de faliment în care era implicată la momentul respectiv societatea sa nu au fost probleme, s-au achitat toate datoriile către bugetul de stat sau alți creditori, ceea ce a dus la reînoirea autorizației de funcționare în vederea continuării activității date de Agenția de Protecția Mediului Vaslui. Din acest punct de vedere, amenda cu care era amenințat Marian Blembea nu era întemeiată, cu atât mai mult cu cât aceasta cădea în sarcina lichidatorului judiciar, amenințările făcute de comisarii de mediu erau gratuite, doar cu scopul de a-l determina să le dea șpagă”, a declarat în fața judecătorilor Vasile Borcea.

La rândul său, Valeriu Nourescu a declarat că, anterior zilei în care a fost organizat flagrantul, în lipsa lui Blembea, plecat din localitate la acel moment, la sediul din bârlad a firmei Ecodava, comisarii de mediu Nicolae Cristian Coajă și Ancuța Dima ar fi făcut un adevărat circ, proferând amenințări că vor da amenzi foarte mari și că-l vor „termina” pe Blembea.

În ceea ce privește discuțiile de a doua zi, 24 iulie, de la Focșani, prietenul Nourescu a declarat că fie nu a fost de față, fie nu a discutat cu Blembea felul în care s-a finalizat negocierea, astea cu toate că, la o ședință de judecată anterioară, Blembea a declarat în fața judecătorilor că Nourescu avea un interes în această afacere, dorind să scape de o amendă de 30.000 lei aplicată de aceiași inspectori firmei sale.

Se așteaptă sentința

Odată încheiate audierile martorilor, după ce instanța a respins cererea apărătorilor lui Borcea de vizionare a înregistrărilor audio-video din timpul flagrantului s-a ieșit pe fond, fiind ascultate pledoariile procurorului DNA, care a cerut, pe baza rechizitoriului administrat, condamnarea lui Marian Blembea pentru dare de mită, dar și a apărătorilor, care au cerut achitarea.

Argumentele apărării constau în faptul că Blembea ar fi victima unei provocări polițienești, făcute prin intemediul a doi comisari ai Gărzii Naționale de Mediu instruiți de procurorii DNA fără a exista vreun mandat în acest sens dat de magistrați.

„Conform atât legii românești în vigoare, Codul de Procedură Penală, cât și a legislației europene, este interzis organelor de poliție să provoace o persoană să facă fapte penale în scopul obținerii de probe împotriva sa. La momentul producerii faptei, inculpatul Blembea avea cazierul judiciar imaculat, cu toate acestea, anchetatorii judiciari au convins doi funcționari publici să-i organizeze un flagrant, aceștia fiind instruiți și dotați cu echipamente de înregistrare special pentru acest lucru, desfășurat fără respectarea legilor în vigoare”, a declarat în fața instanței apărătorul lui Blembea.

Interesant este faptul că acest flagrant s-ar fi făcut cu dedicație la afaceristul bârlădean, cunoscut că-și rezolvă problemele dând mită, acesta recunoscând la audierile date în fața instanței că, în anul 2011, ar fi dat mită 10.000 lei aceluiași comisar al gărzii naționale de mediu Nicolae Cristian Coajă pentru a scăpa de o amendă în cuantum de 60.000 lei.

Pronunțarea sentinței în acest dosar a fost anunțată pentru data de 10 martie, la cererea apărării, surprinsă de rapiditatea cu care s-a încheiat cercetarea judecătorească, cerând amânarea pronunțării pentru depunerea de concluzii scrise.

de Marian MOCANU Apărătorii bârlădeanului Marian Blembea, acuzat de dare de mită, consideră că a fost provocat de lucrătorii poliției judiciare și că ar trebui achitat. Blembea a dat 10.000 lei mită unor comisari de la Garda Națională de Mediu care l-ar fi amenințat că va primi amenzi de miliarde de lei vechi pentru nereguli găsite la societatea afaceristului bârlădean aflată deja în bârlădean. Blembea a dat mită pentru nimic, în condițiile în care firma lui nu mai avea activitate, iar orice sancțiune primită revenind în sarcina lichidatorului judiciar. Pronunțarea instanței în acest dosar urmează a fi dată pe data…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

3 comments

  1. Romania ...trezeste-te

    altii omoara zeci/sute/mii/milioane de oameni si nu li se mai fac nimic , si fura $$$$$ la greu , de nu mai stiu de numarul lor . acuma nu zic ca nu ar fi trebuit sa plateasca ptr viata unui om , chiar 2 , dar Dumnezeu are grija de fiecare . si avand in vedere circumstantele , nu prea mi se pare corect felul in care au actionat DNA`ul lu` peste. m-ai bine te-ai gandi sa faci ceva ptr tara ta , ca se duce de rapa si au vandut-o astia cu totu americanilor si o sa te faca americanii cobai , daca nu pe tine …sigur pe copiii tai …

  2. hai ma ce draq,sa fie inchis si gata,legea e pentru toti nu doar pentru unul sau unii

    • Nu amice , lasa sa se scrie despre bestia asta cu chip de om.Imediat dupa 89 bestia asta a ucis cu masina o femeie gravida in zona IRB si-a fugit din tara.A stat fugar pina i s-a prescris fapta.Tot bestia asta cu chip de om a facut sute de spargeri in strainatate si n-a platit.Si tot aceasta bestie a tzepuit zeci de societati fara sa plateasca.