Concurs pentru elevi organizat de polițiști
de Roxana NĂSTASĂ
Astăzi, la ora 10, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, are loc un concurs pentru elevi „Știu să fiu în siguranță”. Concursul este organziat cu ocazia zilei de 25 martie, Ziua Poliției Române și urmărește promovarea și dezvoltarea de comportamente responsabile în rândul adolescenților.
Concursul se adresează liceenilor din clasele a IX și a X-a de la liceele din municipiul reședință și se va desfășura pe echipe, fiecare liceu putând fi reprezentat de o echipă formată din cinci elevi.
Aspectele vizate de concurs sunt cunoașterea câtorva aspecte elementare legate de răspunderea penală și contravențională a minorilor, identificarea modalităților optime de a acționa în anumite situații problematice care pot pune în pericol siguranța adolescenților sau a grupului de prieteni din care fac parte, siguranța rutieră și istoria Poliției Române.
Cei mai buni dintre participanți vor fi premiați de către polițiști în cadrul ședinței festive ce va fi organizată săptămâna viitoare, cu ocazia Zilei Poliției Române.