Home » Administratie » Noi reguli pentru producătorii de lapte

Noi reguli pentru producătorii de lapte

de Marian MOCANU

Începând din acest an, regimul cotelor de lapte a fost desființat, orice livrare urmând a se face în baza unui contract încheiat între producătorul de lapte și operatorul economic. Începând de azi, operatorii care achiziționează lapte, precum și producătorii deținători de cotă de lapte trebuie să depună la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) declarațiile anuale privind livrările, respectiv vânzările directe, aferente ultimului an agricol.

În perioada 1 aprilie – 14 mai 2015, operatorii care achiziționează lapte, precum și producătorii deținători de cotă de lapte pentru vânzări directe trebuie să depună declarațiile anuale privind livrările, respectiv vânzările directe, efectuate în anul de cotă 2014/2015 la APIA.

Producătorii deținători de cotă pentru vânzări directe trebuie să completeze declarația anuală conform datelor din Caietul fermierului.

„Este important de menționat că producătorul care deține cotă pentru vânzări directe trebuie să depună declarația anuală chiar dacă nu a comercializat lapte sau produse lactate în cursul anului de cotă. Cumpărătorii de lapte trebuie să depună la centrele județene APIA declarația anuală privind cantitatea de lapte achiziționată în anul de cotă 2014/2015, termenul limită fiind tot 14 mai 2015”, a declarat Răzvan Arteni, directorul executiv al APIA Vaslui.

Pentru cumpărătorii de lapte care nu depun la termen declarația anuală privind cantitățile achiziționate, sunt calculate penalități pentru fiecare zi calendaristică de întârziere, începând cu data de 15 mai. Penalitatea reprezintă suma corespunzătoare taxei datorate pentru o depășire de 0,01% din cantitățile de lapte care i-au fost livrate de producători pentru fiecare zi calendaristică de întârziere. Această sumă poate să fie cuprinsă între 100 și 100.000 euro.

Datorită schimbării cadrului legislativ, conform noilor norme implementate de Comisia Europeană, începând cu 1 aprilie 2015 este eliminat regimul cotelor de lapte, sistem în vigoare încă din anul 2007. Practic, acest lucru liberalizează piața laptelui, orice producător putând încheia cu procesatorii contracte de livrare pentru orice cantități de lapte, spre deosebire de perioada anterioară, când livrările sau prelurea erau reglementate prin așa zisă „cotă de lapte”, ce era transmisibilă de la un producător la altul doar în anumite limite.


Descoperă mai multe la Est News

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

de Marian MOCANU Începând din acest an, regimul cotelor de lapte a fost desființat, orice livrare urmând a se face în baza unui contract încheiat între producătorul de lapte și operatorul economic. Începând de azi, operatorii care achiziționează lapte, precum și producătorii deținători de cotă de lapte trebuie să depună la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) declarațiile anuale privind livrările, respectiv vânzările directe, aferente ultimului an agricol. În perioada 1 aprilie - 14 mai 2015, operatorii care achiziționează lapte, precum și producătorii deținători de cotă de lapte pentru vânzări directe trebuie să depună declarațiile anuale privind livrările,…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

Descoperă mai multe la Est News

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura