Au strâns într-o zi cât într-un an
de Mihaela NICULESCU
Campania de colectare a deșeurilor electrice și electronice (DEEE) organizată la sfârșitul săptămânii trecute, la Bârlad, a fost un succes. Dacă altă dată, într-un an se colectau trei tone de astfel de deșeuri, sâmbătă s-au colectat 3,5 tone.
„Ne bucurăm că atât populația cât și instituțiile bârlădene au înțeles importanța colectării DEEE, și că au participat la această campanie. Este a cincea acțiune de colectare pe care primăria a organizat-o în parteneriat cu Asociația Națională de Reciclare ROREC, și dorim ca, în toamnă, să mai derulăm împreună o șasea astfel de campanie.”, a declarat Olga Ungureanu, șefa Serviciului Gospodărie Comunală și Locativă, din cadrul Primăriei Bârlad.
Au fost amenajate patru puncte de colectare, dar cele mai mari cantități de DEEE s-au strâns la punctul de colectare din zona Bulevardului Epureanu. Populația a solicitat în număr mare, prin apel telefonic, prezența mașinilor ROREC, pentru ridicarea de la domiciliu a obiectelor electrocasnice de dimensiuni mari. De la populație s-au colectat două tone de DEEE, iar instituțiile bârlădene s-au debarasat de 1,5 tone de astfel de deșeuri. Deșeurile au fost depozitate pentru câteva ore în zona serelor primăriei, de unde au fost preluate și transportate la o firmă de reciclare din București.
ROREC a oferit si premii în cadrul unei tombole. Prin tragere la sorți, nouă bârlădeni și o persoană din Berezeni au câștigat trei fiare de călcat, trei mixere, trei blendere manuale și un aspirator cu acumulator.
Câștigătorii vor fi anunțați astăzi pentru a veni să-și ridice premiile de la sediul Primariei Barlad. Va vom tine la curent cu numele lor.
Despre copiii minunati care s-au oferit voluntari si au renuntat la sambata lor libera pentru a sprijini Asociatia RoRec si primaria, nu se spune nimic? Pacat… ar trebui si ei promovati pentru ca reprezinta un exemplu pentru tinerii de varsta lor.