Home » Invatamant » Cultură și voluntariat

Cultură și voluntariat

de Mihaela NICULESCU

Prima ediție a Simpozionului „Pe urmele lui Stroe Belloescu” s-a încheiat. După ce, cu câteva zile în urmă, au avut loc activități dedicate vieții și personalității marelui filantrop, la școala din Grivița și școala nr. 10 din Bârlad, care se numesc „Stroe Belloescu”, a venit rândul bibliotecii municipale din Bârlad să participe la simpozion.

Luni, 6 aprilie, începând cu ora 13, Biblioteca municipală din Bârlad, al cărei patron spiritual este Stroe Belloescu, a organizat un concurs intitulat „Pe urmele lui Stroe Belloescu”. Au participat 50 de elevi din clasele primare, gimnaziale dar și de liceu. Pe lângă elevii bârlădeni, au dorit să participe la concurs și elevi din Grivița, Docani și Vinderei. S-au oferit 20 de premii celor mai bine pregătiți participanți care au răspuns la cât mai multe întrebări dintr-un chestionar tip grilă. Tematica a fost inspirată din datele biografice, activitățile filantropice și pedagogice ale lui Stroe Belloescu.

„Surprinzător, cei mai bine pregătiți au fost elevii din ciclul primar și cel gimnazial. Un singur premiu III am putut acorda unui elev de liceu din Bârlad. Precizez că au dorit să participe la concurs reprezentanți a trei licee bârlădene – Liceul Pedagogic, Liceul «Mihai Eminescu» și Colegiul Tehnic «Al. I. Cuza». Premiile au constat în cărți de valoare, obținute anul trecut ca sponsorizare din partea Fundației «Mereu aproape»”, ne-a declarat Cristina Vizitiu, șefa Serviciului Bibliotecă.

În cadrul simpozionului a fost organizată și o secțiune dedicată voluntariatului. S-au strâns 500 de lei, bani care au fost împărțiți în mod egal unor elevi cu situații materiale precare (doi de la școala din Grivița și trei de la Școala „Stroe Belloescu” din Bârlad). Banii au fost obținuți din taxele de participare la activitatea Școlii nr. 10, care a scos săptămâna trecută un volum de lucrări și referate. O parte din banii strânși de la participanții care au trimis lucrări, au fost direcționați și către elevii cu situații speciale.

de Mihaela NICULESCU Prima ediție a Simpozionului „Pe urmele lui Stroe Belloescu” s-a încheiat. După ce, cu câteva zile în urmă, au avut loc activități dedicate vieții și personalității marelui filantrop, la școala din Grivița și școala nr. 10 din Bârlad, care se numesc „Stroe Belloescu”, a venit rândul bibliotecii municipale din Bârlad să participe la simpozion. Luni, 6 aprilie, începând cu ora 13, Biblioteca municipală din Bârlad, al cărei patron spiritual este Stroe Belloescu, a organizat un concurs intitulat „Pe urmele lui Stroe Belloescu”. Au participat 50 de elevi din clasele primare, gimnaziale dar și de liceu. Pe lângă…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

One comment

  1. daca au angajati, de ce se folosesc de copii? ii pun pe altii la treaba:)))

%d blogeri au apreciat: