Home » Administratie » Finanțele și-au făcut planul de încasări

Finanțele și-au făcut planul de încasări

de Marian MOCANU

Anul trecut, Agenția Județeană a Finanțelor Publice Vaslui a pus popriri pe sute de milioane de lei. Conform datelor oficiale, numărul de sechestre instituite pentru recuperarea datoriilor la bugetul de stat în 2014 a fost de opt ori mai mic față de anul 2013. Prin măsuri uneori coercitive, contribuabilii vasluieni au deprins disciplina fiscală, astfel că indicatorii propuși de finanțiști pentru anul 2014 au fost atinși la aproape toate capitolele.

Agenția Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Vaslui a întreprins mai multe măsuri recuperare a datoriilor persoanelor juridice și fizice, inclusiv prin măsuri de recuperare silită a datoriilor înregistrate de contribuabili.

Conform raportului prefectului județului Vaslui pe anul 2014, AJFP a emis și comunicat debitorilor 36.141 somații, pentru o valoare a creanțelor de 222,7 milioane lei. Pe parcursul anului trecut au fost emise 21.537 popriri pe conturi bancare și terți, valoarea acestora cifrându-se la peste 169,1 milioane lei.

În aceeași perioadă, au fost instituite 20 sechestre pe bunuri mobile și imobile aparținând contribuabililor cu datorii la bugetul de stat, cu 151 mai puține comparativ cu anul precedent. În vederea valorificării bunurilor sechestrate, au fost organizate 124 licitații publice, o parte dintre acestea încheindu-se cu vânzarea bunurilor și stingerea, parțială sau totală, a creanțelor.

Comparativ cu anul 2013, când au fost emise și comunicate debitorilor 36.478 somații de plată, au fost emise mai multe popriri pe conturile bancare, în 2013 numărul acestora fiind de doar 18.946.

Plan anual, îndeplinit

Conform datelor oficiale, datorită luării de către AJFP a acestor măsuri de disciplină fiscală, în anul 2014 s-a ajuns la un grad de realizare a programului de încasări venituri bugetare de 104,61% față de cel prognozat. În același timp, s-a reușit diminuarea cu 29.858.246 lei a arieratelor recuperabile existente la sfârșitul anului 2013, din acest punct de vedere, gradul de îndeplinire a acestui indicator fiind depășit cu 62,9% față de program.

Gradul de încasare sau stingere a arieratelor prin executare silită la persoane juridice pe parcursul anului 2014 a fost de 71,74%, aproape de ținta anuală propusă. Prin implementarea măsurilor de recuperare a debitelor, mulți dintre contribuabilii persoane juridice și-au plătit datoriile către stat, rata de colectare a arieratelor recuperabile fiind de 78,82%. Față de ținta anuală programată acest indicator, planul a fost realizat în proporție de 98,52%. În același timp, a scăzut ponderea încasărilor realizate prin aplicarea măsurilor de executare silită, în total veniturile încasate fiind de doar 11,71% din totalul sumelor colectate la bugetul de stat.

de Marian MOCANU Anul trecut, Agenția Județeană a Finanțelor Publice Vaslui a pus popriri pe sute de milioane de lei. Conform datelor oficiale, numărul de sechestre instituite pentru recuperarea datoriilor la bugetul de stat în 2014 a fost de opt ori mai mic față de anul 2013. Prin măsuri uneori coercitive, contribuabilii vasluieni au deprins disciplina fiscală, astfel că indicatorii propuși de finanțiști pentru anul 2014 au fost atinși la aproape toate capitolele. Agenția Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Vaslui a întreprins mai multe măsuri recuperare a datoriilor persoanelor juridice și fizice, inclusiv prin măsuri de recuperare silită a datoriilor…

Review Overview

User Rating: Be the first one !

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: