Vinerea Mare – Tradiții. Obiceiuri. Superstiții
de Corina DONOSE
În vinerea din Săptămâna Mare este zi de post negru. În acestă zi se pomenesc patimile Mântuitorului. Se ține post negru pentru a avea spor și sănătate.
În Biserici, seara se țin slujbe. Se scoate „Aerul”, în termeni populari. Este vorba de o masă mai înaltă pe care se așează Sf. Evanghelie, Sf. Cruce și Sf. Epitaf. În popor, se spune că oamenii care trec de trei ori pe sub acestă masă vor fi feriți de dureri de cap sau de spate. Preoții spun că ritualul trecerii pe sub masă reprezintă un semn de prețuire a divinității și de căință pentru păcatele comise.
În acestă zi nu se vopsesc ouă, iar fmeile nu umplu borș să nu se scalde necuratul în el.
În unele zone, oamenii obișnuiau ca dimineața să alerge desculți prin rouă și să se scalde în ape curgătoare. Se credea că astfel vor fi sănătoși tot anul.
În Vinerea Mare nu se mănâncă urzici și nu se folosește oțet în mâncare, pentru că se spune că în această zi Mântuitorul a fost lovit cu urzici și i s-a dat oțet să bea în loc de apă.
În Vinerea Mare se oprește lucrul, nu se spală, nu se coase, nu se sacrifică păsări sau animale, se dă cu tămâie în jurul copacilor și în jurul casei.
În popor, se mai crede că dacă plouă în acestă zi, anul va fi mănos.
Tot în Vinerea Mare, fetele fac vrăji de dragoste.