de Dan Dobrovolschi
Windows XP este în mod categoric cel mai popular sistem de operare desktop lansat până acum, acesta bucurându-se încă de o cotă de piață suficient de ridicată la mai bine de 13 ani de la lansare și la un an de la încetarea oricărei forme de suport tehnic. Google se pare că nu dorește să abandoneze și să piardă utilizatorii acestui sistem de operare, compania anunțând că viitoarele versiuni ale browser-ului Chrome vor fi compatibile cu defuncta platformă Microsoft până la finalul acestui an.
Windows XP a fost lansat oficial în luna octombrie a anului 2001 și a devenit treptat cea mai populară și longevivă versiune a unui sistem de operare desktop, acesta fiind depășit în acest moment doar de către Windows 7. Pare greu de crezut că un sistem de operare atât de vechi poate supraviețui atât de mult, însă Windows XP se bucură în acest moment de o cotă de piață de 16,94 procente, ceea ce-l face încă mai popular decât Windows 8 și 8.1 cumulate, decât OS X sau decât toate distribuțiile Linux adunate la un loc.
Google a mizat că utilizatorii Windows XP vor migra către Windows 7 sau Windows 8.1 odată cu sfârșitul perioadei oficiale de viață a acestei platforme, și, chiar dacă acest fenomen a fost remarcat, amploarea lui nu a fost atât de mare pe cât s-a sperat. Google a afirmat inițial că browser-ul său Chromeva păstra compatibilitatea cu Windows XP cel puțin până în aprilie 2015, însă numărul ridicat de utilizatori care încă mai folosesc vechea platformă Microsoft a determinat amânarea acestei măsuri până la finalul anului în curs.
Cu o cotă de piață de aproape 17 procente și poziționarea sa bună pe locul secund, Windows XP este încă o piață greu de ignorat, iar Google nu are deloc intenția să o abandoneze și să o piardă. În consecință, compania a anunțat că viitoarele versiuni ale browser-ului Google Chrome vor primi actualizări care vor include facilități noi și actualizări de securitate până la sfârșitul acestui an, dându-le astfel utilizatorilor o perioadă de grație de opt luni în cursul căreia aceștia pot migra către viitorul Windows 10 sau încă extrem de popularul Windows 7.
În plus, compania ar putea atrage cu această ocazie și câțiva clienți noi, care au rămas blocați până acum la versiunea cu numărul 8 a browser-ului Internet Explorer și care se tem de breșele de securitate care vor rămâne nereparate de acum încolo. Această idee a avut-o de altfel și rivalul Mozilla Foundation, oficialii companiei afirmând acum un an și jumătate că popularul Firefox va rămâne compatibil cu Windows XP și că un eventual abandon al platformei (de fapt numai a actualizării Windows XP Service Pack 2) nu a fost încă discutat.
Sursa: go4it.ro