Home » Social » Pensionarii țepari

Pensionarii țepari

de Roxana NĂSTASĂ

Zeci de pensionari din județ sunt depistați lunar de Casa Județeană de Pensii (CJP) Vaslui în timp ce fentează statul, luând pensie și încasând în același timp și alte venituri de natură salarială. Cei prinși se aleg cu drepturile suspendate și cu obligația de a restitui sumele încasate necuvenit.

Cei de la CJP Vaslui verifică bazele de date cu pensionari iar persoanele care se află în incompatibilitate nu au nicio șansă să păcălească legea fără a fi prinse. De exemplu, ultima situație este din luna decembrie, când au fost descoperiți în situația de incompatibilitate 164 de pensionari din județ, care luau și pensie și munceau. Tot la acea dată erau în evidențele CJP Vaslui, 312 debitori care aveau de restituit plățile pe care le-au încasat fără să li se cuvină. În fiecare lună se găsesc astfel de pensionari care cred că pot păcăli sistemul. O parte dintre țeparirenunță însă la calitatea de salariat preferând să se pensioneze, ieșind, astfel, din situația de incompatibilitate, fapt ce conduce la reluarea plății pensiilor.

“Sunt mulți cei care sunt prinși că iau și pensie și realizează și alte venituri. Este vorba de cei care au handicap de gradul I sau II, dar și cei cu gradul III care au lucrat cu normă întreagă. Aceștia chiar dacă au un handicap și iau pensie mai pot lucra. De exemplu, dacă are un picior tăiat, poate lucra cu mâinile. Sunt unii care nu se pot lăsa de muncă nicicum și obțin venituri și din pensie și din muncă, dar sunt prinși. Am avut de curând un pensionar tehnician dentar care a fost prins că mai și muncea din când în când și i-a fost suspendată pensia”, ne-a declarat Loredana Enache, purtător de cuvânt al CJP Vaslui.

Așadar, prin titlul executoriu emis de CJP Vaslui, pensionarii incompatibili sunt obligați să restituie la bugetul asigurărilor sociale pensia încasată în perioada în care a avut calitatea de asigurat. Pensionarii care sunt descoperiți în situația de incompatibilitate sunt din mai multe categorii. În primul rând, este vorba despre debite care provin de la pensionarii de invaliditate gradul I sau II, care au cumulat pensia cu venituri salariale sau alte venituri asimilate acestora. O altă categorie sunt pensionarii de invaliditate încadrați în gradul III de invaliditate, care au lucrat cu normă întreagă (opt ore/zi) și, conform legii, pot lucra doar jumătate de normă (patru ore/zi). Situația de incompatibilitate survine și în cazul soțului supraviețuitor care beneficiază de pensie de urmaș și nu poate cumula această pensie cu venituri din activități salariale dacă acestea depășesc 35% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor de stat.

de Roxana NĂSTASĂ Zeci de pensionari din județ sunt depistați lunar de Casa Județeană de Pensii (CJP) Vaslui în timp ce fentează statul, luând pensie și încasând în același timp și alte venituri de natură salarială. Cei prinși se aleg cu drepturile suspendate și cu obligația de a restitui sumele încasate necuvenit. Cei de la CJP Vaslui verifică bazele de date cu pensionari iar persoanele care se află în incompatibilitate nu au nicio șansă să păcălească legea fără a fi prinse. De exemplu, ultima situație este din luna decembrie, când au fost descoperiți în situația de incompatibilitate 164 de pensionari din…

Review Overview

About Mihai Vasile

%d blogeri au apreciat: