Ziua Veteranilor de Război, aniversată la Vaslui
de Roxana NĂSTASĂ
Ieri, de Ziua Veteranilor de Război, Garnizoana Vaslui și Filiala Județeană Vaslui „Peneș Curcanul” a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, în colaborare cu Instituția Prefectului Vaslui, Consiliul Județean Vaslui și Primăria municipiului Vaslui au organizat o serie de manifestări pentru omagierea eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial.
Totul a început la ora 11, la Monumentul Eroilor din fața Liceului „Mihail Kogălniceanu”, unde un sobor de preoți au oficiat o slujbă pentru cei ce au pierit în război. A urmat un scurt discurs al primarului municipiului Vaslui, Vasile Pavăl, după care au fost depuse coroane de flori.
„Iată-ne azi aici pentru a organzia această manifestare cu ocazia unei zile cu dublă semnifficație. Azi se împlinesc 70 de ani de la cel mai odios război, un război unde jertfa a fost nemăsurată, un război unde ostașii români s-au jertfit pentru pământul românesc. Tot astăzi este și Ziua Veteranilor de Război. În fața noastră sunt câțiva din cei care au luptat și au făcut multe sacrificii și cred că, credința în Dumnezeu și credința că vor învinge i-a ajutat să fie azi printre noi. De asta, noi avem obligația să le purtăm respect pentru totdeauna pentru ce au făcut pentru noi, pentru comunitatea vasluiană și pentru țară. Tinerii trebuie să ia exemplu lor, al adevăraților ostași ai țării noastre”, a spus Pavăl.
Evenimentul s-a încheiat cu o mică paradă, iar apoi la ora 12 în Sala de ședințe a Consiliului Județean a avut loc o întâlnire omagială în cadrul căreia au fost înmânate diplome și plachete aniversare veteranilor de război și văduvelor veteranilor de război.