Social

Vasluiul sub lupă – A-nceput "distracția" bonurilor pentru bacșiș!

de Roxana NĂSTASĂ

Fiscalizarea bacșișului aduce, cum era de alteptat, situații inedite. Dacă unii și-au modificat deja casele de marcat pentru a putea elibera noile bonuri fiscale, altora încă nici nu le trece prin gând așa ceva.

Un vasluian a fost însă uimit zilele acestea, după ce a cumpărat câteva produse de la un magazin și după ce a făcut plata,  că au rămas 0.13 lei, pe care vânzătoarea i-a trecut pe bon ca bacșiș. Amenințările celor de la ANAF și legea bacșișului merg până acolo încât se trec pe bon sume infime, chiar și de 10 bani, drept bacșiș. Mai dificil este însă pentru cei care au case de marcat și scot bonuri separate pentru bacșiș, în aceste cazuri, uneori, hârtia folosită pentru emiterea bonului ajungând să fie mai scumpă decât suma trecută pe el.

Dacă unii sunt corecți, sunt și persoane la polul opus care nu au de gând „să joace cum le cântă ministrul”.

„Asta e cea mai mare prostie posibilă. Eu n-am un client care să vină să bea o cafea și mă pune să dau bon de bacșiș? Să vină ministrul mai întâi să vadă câți clienți am și apoi să facă legi tâmpite”, a spus patronul unui bar din Vaslui.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button