Economia românească crește mai repede decât prognozele analiștilor
Economia românească crește mai mult decât estimările de la începutul anului, ceea ce atrage de la sine ajustări în lanț în sens pozitiv ale cifrelor pentru 2015 și pentru anii următori.
La București, Comisia Națională de Prognoză a îmbunătățit datele pentru acest an de la o creștere de 2,8% la 3,3%, iar ritmul va accelera în anii următori, până la un plus de 4% în 2018.
De asemenea, Comisia Europeană, Banca Mondială și BERD, unul dintre principalii finanțatori ai României, estimează că economia va crește cu o medie de peste 3% în următorii ani, față de o estimare de 2,5-2,8% până acum.
Analiștii economici sunt chiar mai optimiști, Andrei Rădulescu, economistul-șef al Băncii Transilvania, mergând pe un plus de 4,1% în acest an.
În primul trimestru economia a avut un plus de 4,3% față de T1 2014, construcțiile, în special pe zona rezidențială, reușind să intre pe plus, iar industria IT a accelerat puternic, desantul investițiilor din acest domeniu mărind cererea de forță de muncă și, implicit, salariile oferite.
Scăderea dramatică a dobânzilor la lei (indicele Robor la trei luni folosit la credite este cotat la 1,3-1,4% pe an față de 6% în 2012) a mărit suma disponibilă din portofelele românilor, ceea ce a impulsionat consumul.
Piața auto și-a revenit, iar vânzările de camioane au urcat cu peste 20% în primele patru luni, în condițiile în care un camion costă între 80.000 și 100.000 de euro, ceea ce înseamnă un semnal bun pentru economie și încrederea clienților în viitor.
Astăzi, 1 iunie, intră în vigoare scăderea TVA la alimente de la 24% la 9%, ceea ce ar trebui să majoreze consumul sau să disponibilizeze resurse financiare prin scăderea prețurilor la produse alimentare (cu 12%), banii disponibili urmând să se îndrepte către alte sectoare, acolo unde bunurile nu sunt de utilitate zilnică – îmbrăcăminte, electronice, achiziții de locuințe sau de mașini etc.
Motoarele încă gripate sunt investițiile în infrastructură ale statului, care continuă să scadă cu toate că bugetul este pe plus. și creditarea bancară, acolo unde plusul înregistrat la împrumuturile în lei nu reușește să acopere minusul de la creditarea în valută. Pe de o parte băncile susțin că vor să dea bani companiilor, dar nu există proiecte bancabile suficiente, în schimb BNR spune că existe suficiente companii bancabile, dar că băncile trebuie să își schimbe modelul de afaceri, iar bancherii să fie mai bine pregătiți. „Dacă sectorul bancar vrea să ofere altceva decât a oferit până acum, trebuie să aibă și oameni care să facă acest lucru“, a menționat Florian Neagu, șef serviciu riscuri macroprudențiale din cadrul BNR.
Joi, 4 iunie, Institutul Național de Statistică va publica datele detaliate privind evoluția PIB în primul trimestru pe componente.
Sursa: gandul.ro