Politic

Tiberiu Nechita, candidatul PPDD la Primăria Bârlad

de Simona MIHĂILĂ

PPDD-iștii bârlădeni au decis că Nechita este persoana cea mai potrivită să ocupe funcția de prim-gospodar al urbei.

Încă o „amenințare” pentru fotoliul de primar al Bârladului. Tiberiu Nechita, recent ales președinte al organizației locale a PPDD, și-a anunțat decizia de a candida pentru această funcție.
Anunțul a fost făcut vineri, 5 iunie, în cadrul unei conferințe de presă. Candidatul Nechita a spus că va organiza o conferință de presă în care își va expune pe larg planul de acțiune în cazul în care va câștiga alegerile. A acceptat, totuși, să dezvăluie „punctul forte” (cum el însuși l-a intitulat) al listei sale de priorități: schimbarea furnizorului de curent electric, în așa fel încât cheltuiala publică pentru alimentarea cu energie electrică să fie diminuată cu 30%.
Până atunci, membrii PPDD și-au propus să acționeze în forță în scopul cunoașterii orașului, conștienți fiind că acesta este unul dintre secretele succesului. Drept pentru care, au anunțat, prin intermediul posturilor de teviziune și al publicațiilor prezente la conferință că vor vizita Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad. Eveniment social pe care l-au bifat, în grup organizat, sâmbătă, 6 iunie. Să fie, așadar, întru folos cetățenesc!

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

11 Comments

  1. PSD-ul si-a creeat „tomberoane” pentru stringerea de voturi pe modelul UNPR.Rusine Nechita , i-ai dezamagit pe toti cei care au sustinut in trecut in miscarea antisist.Citi arginti ai primit IUDA ?

  2. Strâng semnături pentru candidatura lui Rulment din gară… dacă tot candidează cine apucă…

    1. Ai putea strange semnaturi pentru tine. Dar mai bine comenteaza, la asta si Rulment e bun.
      Lasa Tibi invidiosii si carcotasii, sa stii ca ai multi sustinatori. S-au saturat barladenii de pesedisti si penelisti. Ai dovedit ca esti alaturi de oameni cand a fost nevoie. Felicitari si succes!

      1. Lila ori esti cu capul ori esti Nechita sub pseudonim.Votezi cu PPDD votezi PSD.De sus pina jos.

        1. Pana acum doar tu dai dovada ca esti cu capu. Cum adica votezi PDD votezi PSD? Pai ce daca votezi PSD votezi PPDD? Esti pe dinafara total. Doar votand UNPR, PC sau PSD votezi PSD. PPDD nu e cu PSD in alianta, de altfel nici n-ar putea candida. dar la mintea ta….. Voteaza tu cu Minciuna, Buzamat sau Plesu-Monu. Pe mine nu ma convingi tu cu fitilele tale impotriva lui Tibi. Pe mine m-a ajutat ori de cate ori am avut nevoie. si nu de cand s-a bagat in politica. Politica e o mizerie atat in Romania cat si in Occident. Eu i-am spus sa nu se bage in politica, dar na, e treaba lui. Pentru mine omul Tibi, cel pe care-l stiu de multi ani, ramane prietenul meu si nu ma poti tu face sa ma dezic de el. Oricum nu mergeam la vot, nu ma intereseaza politica, dar pentru Tibi voi merge, daca voi fi in tara. Asta e, baga-ti gheara in gat!

          1. Doar ti-am spus ca esti cu capul.O simpla cautare pe Google te-ar fi lamurit dar cu prostul nu te poti pune , te coboara la nivelul lui si te infringe detasat.PPDD are acord politic (Simona Man buhaita aia blonda sefa lor , e in cabinetul Plagiatorului ministreasa si sluga aia de secretar Neagu) de la conducere pina in teritoriu cu PSD.Ia intreaba-ti prietenul cine la numit la CUP?Nu cumva nea Mitica Buzatu si adjunctul Solomon?Votezi PPDD votezi PSD.

  3. Politrucii de carton nechita si vasîlache au vîndut fără milă oastea elodiana pesedeului pentru cîteva firimituri.Bravo Solomoane i-ai făcut pe botanişti.Cu 1% te vezi primar?

  4. Tinere visezi prea departe.Desi parea ca esti in disputa cu deputatul solomon cum totusi ai ajuns ..ceva acolo la cup?

  5. Nichita e doar un „iepure” menit sa imparta voturile… cum fost Melescanu si Tariceanu la alegerile din noiembrie…. Va aduceti aminte de pactul lor cu psd-ul si cum faceau poze cu tradatorii? I-au injurat la mitinguri apoi au dat mana cu diavolul…
    Nechita nu are stofa de primar..nici macar sa stea cu gainile nu asa avea incredere sa-l las…

Back to top button