Sanatate

Bătrân găsit mort în casă după o săptămână

de Marian MOCANU

Vineri, în jurul orelor 13.40, Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit pe strada Lirei, pentru deblocarea ușii unui apartament de la parterul blocului. Militarii au pătruns în interiorul locuinței unde a fost găsit proprietarul, în vârstă de 60 de ani, decedat, cu semne vizibile de putrefacție. Acesta, suferind de afecțiuni medicale, nu mai fusese văzut de mai bine de o săptămână, vecinii fiind cei care au dat alarma. A doua zi un caz asemănător a avut un final fericit, pompierii descoperind propietarul apartamentului dormind în casă!

Alertați de faptul că pe casa scării era un miros urât care emana de la un apartament situat la parterul unui bloc de pe casa Lirei din municipiul Bârlad, vecinii au cerut ajutorul polițiștilor. Oamenii au reclamat că pe casa scării se simte un miros persistent de cadavru. În plus, au spus ei, locatarul din apartamentul respectiv, care locuia singur, nu mai fusese văzut de mai bine de o săptămână. Pompierii chemați în ajutor au pătruns în apartament prin deblocarea ușii, găsind într-una din camere cadavrul unui bărbat în vârstă de 60 de ani. Din cauza căldurii, corpul bărbatului era într-o stare avansată de putrefacție. Polițiștilor nu au descoperit urme de violență pe corp sau în apartament. Din cercetări a rezultat faptul că bărbatul suferea de mai multe afecțiuni cardiace cronice, însă nu consulta în mod regulat medicul. Corpul neînsuflețit a fost transportat la Centrul Medico Legal în vederea edectuării necropsiei.

Alarmă falsă!

Sâmbătă, în jurul orelor 22.00, lucrătorii Detașamentul de pompieri din cadrul ISU „Podul Înalt” Vaslui au intervenit la un apartament din blocul 77 pe strada Ștefan cel Mare, pentru a facilita accesul în apartament. Din câte se pare alarma au dat-o niște rude ale proprietarului apartamentului, îngrijorate de faptul că acesta nu răspundea nici la telefon și nici la ușă. Pompierii au intrat cu ajutorul scării culisabile, pe fereastra de la baie. Proprietarul apartamentului, în vârstă de 38 de ani, a fost găsit dormind într-una dintre camere. Acesta a declarat că era foarte „obosit” și nu a auzit telefonul și nici soneria ori bătăile în ușă.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button