de Răzvan CĂLIN
Acesta va fi de acum încolo logoul inscripționat pe tricourile tuturor echipelor de rugby ale CSS Bârlad.
Performanțele obținute în ultimii ani de rugbiștii de la Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bârlad le-au adus acestora, după cum se știe, recunoașterea pe plan național și chiar internațional. Motivați tocmai de aceste succese deosebite din ultima perioadă, secția de rugby din cadrul CSS Bârlad a decis ca pe viitor toate echipele de rugby ale clubului să poarte pe tricouri un logo cât se poate de grăitor: ”Made in Bârlad”.
”Este, dacă vreți, o mișcare de marketing pe care ne-am gândit să o implementăm pe viitor. Practic, de acum înainte, echipamentul sportiv al echipelor noastre de rugby va purta această inscripție, acest logo care va reprezenta o chintesență a rugbiului de calitate pe care clubul nostru și orașul Bârlad îl promovează de peste o jumătate de secol”, ne-a declarat Ciprian Popa, antrenor la CSS Bârlad și director de dezvoltare regională în cadrul Federației Române de Rugby.
De altfel, acest logo are toate șansele să fie imprimat și pe tricourile echipei de seniori a orașului, RC Bârlad, campioana en – titre a Diviziei Naționale de Seniori. CSS Bârlad a reprezentat de-a lungul timpului o veritabilă pepinieră de rugbiști de primă clasă, care au evoluat mai târziu la cele mai puternice echipe din țară, dar și de peste hotare. La rândul lor, loturile naționale ale României au an de an în componența lor jucători proveniți de la Bârlad. Juniorii de la CSS Bârlad au reușit să câștige mai multe titluri de campioni naționali, vicecampioni și au avut evoluții spectaculoase cu selecționatele României la diverse competiții internaționale. Prin urmare, ”Made in Bârlad” este un logo cât se poate de justificat, care suntem siguri că va rămâne și pe viitor exponentul unui brand de renume în rugbiul românesc și nu numai.