Invatamant

Cornurile elevilor, bune de aruncat!

de Roxana NĂSTASĂ

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui a primit mai multe sesizări de la cadre didactice și părinți privind calitatea și starea de prospețime a produselor de panificație primite în cadrul programului „laptele și cornul”. Ieri, această problemă a fost pusă în discuție și în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural de către directorul Direcției Sanitar – Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui, Traian Petcu. Acesta a spus că la produsele lactate nu sunt probleme, însă la cornuri sunt, pentru că sunt distribuite bisăptămânal și copiii nu le mai mănâncă proaspete. El a precizat că programul ar trebui îmbunătățit astfel încât cornul să fie distribuit zilnic, la fel ca laptele, și nu de două ori pe săptămnă.
petcu_traian123„Unitățile care distribuie lapte, cornuri și mere pentru elevi au mașinile înregistrate la DSVSA și sunt în regulă. Cu laptele și merele lucrurile merg bine, însă sunt probleme cu cornul. Trebuie îmbunătățit programul astfel încât să fie furnizat zilnic și nu bisăptâmânal, ca să fie proaspete, să ajungă proaspete la copii. Au fost nenumărate sesizări de la cadre didactice și părinți care s-au plâns de calitatea cornului. E un corn sărac în ceea ce privește valoarea energetică și nu are nimic care să ajute organismul copilului, iar starea de prospețime e îndoielnică. Astfel, un procent foarte mare din elevi aruncă cornurile”, a punctat Petcu.
El a a ridicat această problemă în speranța că de anul școlar ce vine lucrurile vor sta diferit, fiind în joc sănătatea copiilor.
Nu este prima dată când e pusă în discuție problema produselor de panificație distribuite elevilor din județ în cadrul programului gratuit „laptele și cornul”. Au mai existat și în trecut sesizări și nemulțumiri. Atunci reprezentanții ISJ Vaslui s-au adresat celor de la Consiliul Județean care se ocupă de program, care la rândul lor, au luat legătura cu firma care distribuie, să remedieze problema. Și atunci, ca și acum era vorba de calitate, cornul neavând un gust bun, fiind practic necomestibil.
Produsele de panificație sunt distribuite în județ de o asociere de firme sucevene. Este vorba despre SC Parisienne a la Vys SRL, din comuna Fântâna Mare, și SC Buzdea Com SRL, din orașul Fălticeni. Pentru suma de 2,49 milioane de lei, au distribuit și distribuie până la finele anului școlar, peste nouă milioane de cornuri unui număr de peste 52.000 de elevi din județ.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button