Invatamant

„Vacanță în siguranță”

de Marian MOCANU

Dat fiind apropierea iminentă a vacanței de vară, atunci când elevii, dat fiind că nu frecventează cursurile școlare, sunt predispuși la diverse accidente, polițiștii au reluat și în acest an campania intitulată „Vacanță în siguranță”. Un prim eveniment organizat în cadrul acestei campanii s-a desfășurat la școala „Ion Agarici”, din comuna Muntenii de Sus, urmând ca activitățile să continue în această perioadă și la alte unități de învățământ.

vacanta in siguranta 1Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui derulează Campania de prevenire a victimizării minorilor intitulată „Vacanță în siguranță”, în cadrul căreia polițiștii prezintă elevilor măsurile pe care trebuie să le cunoască și să le adopte pentru a nu deveni victime ale accidentelor rutiere, ale infracțiunilor sau de care trebuie să țină cont pentru a nu fi implicați în comiterea de infracțiuni.

„Sunt programate mai multe întâlniri cu elevii, polițiștii propunându-și să îi informeze, dar să îi și încurajeze să își petreacă o parte din timp în mod constructiv: să se implice în diverse activități sportive, culturale, muzicale sau să se îndrepte către lumea cărților, cititul fiind promovat ca o alternativă de petrecere a timpului liber”, a declarat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

vacanta in sigurantaO primă activitate de promovare a siguranței în trafic a avut loc la Școala Gimnazială „Ion Agarici” din comuna Muntenii de Sus. Pe lângă participarea la un concurs de desene pe asfalt, elevii au desfășurat și o paradă a semnelor de circulație, acțiune interactivă, menită a familiariza copiii cu semnificația indicatoarelor rutiere. Alți adolescenți au fost instruiți cu privire la măsurile de siguranță pe care trebuie să le adopte pentru a avea într-adevăr o „vacanță în siguranță”.

Polițiștii le-au vorbit elevilor despre siguranța în locurile de joacă și despre grupul de prieteni, dar și despre siguranța pe internet sau efectele consumului de alcool și al consumului de droguri. Astfel de activități vor continua pe parcursul acestei săptămâni, până la intrarea în vacanță a elevilor.

Review Overview

User Rating: 4.45 ( 1 votes)

Related Articles

Back to top button